„We’re about to find out which meetings could’ve been emails after all” (Ro: Suntem pe punctul de a afla care dintre ședințele la care participam ar fi putut fi înlocuite de un email).
Anca Bătae
Business Development @ CV30
În primele zile de izolare, am văzut destul de des, pe rețelele de socializare, această glumă despre cum, în contextul pandemiei, ne dăm seama care dintre ședințe ar fi putut fi rezolvate mai ușor prin transmiterea unui e-mail, scutind astfel participanții de timpul pierdut în interacțiunea față în față.
M-am regăsit într-o oarecare măsură în această observație, am râs și m-am cufundat în comentarii să văd cine și cum duce gluma mai departe. Internetul e șeful departamentului de haz de necaz, iar mie îmi place să învăț de la cei mai buni.
Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”
Ne trezim câteodată în contexte profesionale în care ni se pare evident că pierdem timpul, știm că lucrurile ar fi putut fi rezolvate diferit, simțim că nu era cazul să punem o ședință ca să rezolvăm aspecte a căror importanță nu urcă nici în top 50 când ne raportăm la obiectivele personale și ne luptăm și cu un sentiment de constrângere dat de faptul că nu putem spune „pas” fără să ne punem într-o lumină proastă. Mai mult decât atât, suntem chemați la mai multe astfel de ședințe pe săptămână (chiar pe zi), pentru că, vorba aia, managerii trebuie să facă și ei ceva.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Adevărul mai trist din spatele adevărului trist este că nu ședințele sunt problema, ci oamenii care participă la ele. Suntem victimele managerilor și colegilor care ne trag in discuții ineficiente sau a propriilor alegeri cu privire la oamenii alături de care lucrăm?
„Aplică la job, echipa noastră este ca o mare familie”
Cum adică să aleg oamenii alături de care lucrez? Înțeleg că se aplică dacă ești antreprenor sau freelancer sau artist, maximum lucrezi într-un domeniu ermetic, unde oricum nu sunt prea mulți cu care ai putea lucra, dar cu noi, restul, cum rămâne?
Una dintre ocupațiile mele la birou este să studiez anunțurile de job-uri și descrierile angajatorilor. E clar ca ți-e mult mai ușor să alegi din câteva sute de variante de corporații, BPO-uri, companii de software, agenții de publicitate, restaurante, retaileri sau magazine de fashion, când te îndeamnă să faci parte din “familia” lor.
Greu să reziști când știi că poți să intri într-un mediu în care viața ta s-ar desfășura cam ca în prag de sărbători, când nu e pandemie, adică cu multe mătuși care te întreabă când faci copii, verișori care zbiară și dărâmă tot în calea lor și atitudini pasiv-agresive din partea cumnatelor care încă nu vor să accepte că ești parte din neam.
Partea bună este că putem sta liniștiți – multe dintre companiile care ne îndeamnă să fim parte din „familia” lor chiar livrează pe promisiune: te zăpăcesc de cap în același mod, doar că pe alte subiecte și mai des decât din Paște în Crăciun.
Și totuși, cum adică să aleg oamenii alături de care lucrez?
Când eram mici, ne alegeam partenerii de joacă după sentiment sau disponibilitate. Prietenii îți sunt prieteni pentru că împărtășiți pasiuni comune sau demonstrează trăsături de caracter care ție îți lipsesc din „portofoliu”, dar îți sunt complementare și te potențează.
Când vine vorba de colegii de birou, însă, prea rar ne întrebăm dacă ne potrivim, dacă avem de la cine să învățăm, dacă avem cu cine să creștem, dacă le-am suporta prezența și în a patra ședință a zilei sau dacă am avea pe cine să ne bazăm într-o situație de criză, precum o pandemie.
Puși în fața alegerii unui job, începem să comparăm grile de salarizare și beneficii sau presupunem că, dacă numele firmei este cunoscut internațional, înseamnă că “trebuie să fie ceva de capul ei”. Ne gândim apoi că oricum e vorba de job și că la job ești un om, acasă ești altul – poți să îți faci treaba, sa părăsești incinta și să te recreezi după program.
Așa să fie, oare?
Spune-mi cu cine îți petreci timpul, ca să-ți spun cine ești, sau uită-te la cine e în jurul tău în mod constant și vezi dacă-ți convine cine vei deveni.
Nici eu n-am ales
Când am terminat facultatea și m-am înscris la master, îmi era deja clar de trei ani că studiile universitare de la București nu mă pregătesc pentru piața muncii, așa că am decis să îmi caut un internship. Nu mi-a spus nimeni că am dreptul să mă însoțesc cu cine vreau și când vine vorba de job, nu doar de mariaj sau paranghelie, nici n-am știut să mă gândesc singură la așa ceva.
Am nimerit în echipa care formează acum cv30. Mediul de lucru ideal pentru mine este cel în care oamenii au mintea deschisă, știu să lucreze în echipă, nu se plâng, se ceartă pe idei și concepte și izbucnesc în râs în cele mai nepotrivite momente.
Când lucrezi cu cine îți place, nu mai contează că e pandemie, nu mai contează că e Vinerea Mare, nu mai contează că e luni. Când ești acceptat și înțeles așa cum ești tu și n-ai chef de ședință, anunți fără menajamente. În echipa potrivită, colegii vor evalua rapid dacă te lasă în treaba ta sau te trag înapoi pentru că o iei pe câmpii. În 2013, nu am știut să îmi caut colegii după criteriile menționate, acum știu că îi aleg în fiecare zi.
Tu la ce te gândești înainte de ședință?
Alegerea mediul de lucru care ți se potrivește este la fel de valoroasă precum găsirea jobului perfect. În aventura călătoriei profesionale, cel mai bine este să pornești explorând locul din care urmează să faci parte. Asta înseamnă să descoperi ce gen de oameni te așteaptă în echipă, cum lucrează, cum își petrec timpul în pauze, chiar și ce mănâncă cel mai des la prânz sau dacă sunteți fanii aceluiași serial TV. Toate aceste elemente fac o echipă să fie unică și, doar cu un strop de curiozitate, poți să întâlnești pe cv30.co acei oameni mișto, interesanți și exact pe gustul tău, care să devină colegii alături de care progresezi în carieră. Zilele de luni vor fi vesele când îți alegi cu ce oameni lucrezi la job. Nu căuta doar un job – alege echipa din care vrei să faci parte!