Programul masteral „Sisteme și structuri electrice avansate” va fi lansat la începutul anului universitar 2017-2018, iar admiterea are loc între 17 și 20 iulie. Centrul de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca le va oferi studenţilor burse de excelență, în funcție de performanță. Beneficiarii vor fi selectați în urma unui interviu, ce se va desfăşura la începutul fiecărui an de studiu.
Programul de masterat va avea un curriculum gândit împreună cu specialiştii Bosch din Cluj, pentru a corela oferta educațională cu cerințele actuale ale mediului socio-economic regional și național, într-un domeniu în plină dezvoltare – industria auto. „Bosch investește în viitor. Iar pentru noi viitorul înseamnă studenții, viitorii noștri angajați. Nici o companie nu poate crește fără specialiști bine pregătiți. Noi susținem mediul academic și investim în comunitățile locale. Parteneriatul între Centrul de Inginerie Bosch și Universitatea Tehnică reprezintă pentru noi unul dintre cei mai importanți pași spre o colaborare echilibrată și benefică, atât pentru viitorul companiei noastre, cât și pentru comunitatea locală”, spune Dennis Raabe, managerul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj.
Cei peste 170 de ingineri ai Centrului de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca colaborează strâns cu alte centre de cercetare şi dezvoltare din rețeaua globală Bosch, dar şi cu fabrica locală din Jucu. Ei dezvoltă produse cu competențe înalte în software, hardware, ingineria fiabilității şi mecanică. Tehnologia pentru conducerea autonomă, internetul lucrurilor, industria conectată (Industria 4.0) şi vehiculele electrice sunt doar câteva exemple din portofoliul de inginerie Bosch din Cluj-Napoca.
În cadrul programului, studenții de la Universitatea Tehnică vor avea posibilitatea să-și dezvolte aptitudini și competențe profesionale de înaltă calitate, ce vor spori capacitatea lor de inserție profesională. Prin activitatea de cercetare aferentă fiecărui semestru, corelată cu teme de interes și derulată în cadrul Centrului de Inginerie Bosch și în fabrica din Jucu, masteranzii îşi vor dezvolta competențe specifice de inginerie, precum lucrul pe proiect și munca în echipă. Vor intra în contact cu viața reală din industrie și vor lucra efectiv la proiecte aplicative. În plus, vor avea posibilitatea de a-şi elabora lucrările de disertație prin cercetare în laboratoarele echipate cu tehnologie de ultimă oră şi prin mentoratul experților Bosch. De asemenea, cei interesaţi vor putea să se angajeze pe timp de vară, printr-un program special conceput pentru studenți, și să acumuleze experiență înainte de finalizarea studiilor.