„Consilier de stat” și „degustător de cafea”, două dintre cele 65 de ocupații noi aprobate de Ministerul Muncii. 62 au fost eliminate

Foto: Ben Garratt

Ministrul Muncii și Protecției Sociale a emis două ordine prin care se actualizează Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) și se simplifică procedura de actualizare periodică la cererea utilizatorilor, ce vor fi transmise la președintele Institutului Național de Statistică pentru semnare.

În Clasificarea Ocupațiilor din România au fost introduse 65 de noi ocupații, dintre care 45 la cererea utilizatorilor și 20 după preluarea unor ocupații din Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Competențelor, Calificărilor și Ocupațiilor, care se regăsesc în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior.

Trei ocupații au fost mutate dintr-o grupă de bază în altă grupă de bază corespunzătoare și două au fost redenumite conform cerințelor actuale ale pieței muncii. 15 dintre ocupațiile nou introduse țin de IT și digitalizare. Pe de altă parte, au fost eliminate 62 de ocupații care nu se mai practică. Ele vor fi introduse într-o grupă reziduală și pot fi activate la cererea angajatorilor.    

”Este important ca angajatorii să fie încurajați să se adreseze Ministerului Muncii pentru actualizarea permanentă a Clasificării Ocupațiilor din România, atunci când doresc introducerea unei noi ocupații cerute pe piață, redenumirea celor care există sau eliminarea altora care nu se mai practică. Am flexibilizat mult procedura și am introdus noi termene, astfel încât cererile de actualizare a COR să fie soluționate în maximum 20 de zile lucrătoare. Odată introdusă în COR o nouă ocupație, se vor putea organiza programe de formare și se vor putea standardiza calificările, astfel încât să existe forță de muncă calificată în ocupația cerută pe piața muncii”, declară Raluca Turcan, ministrul Muncii. 

Printre ocupaţiile nou introduse se numără barista, consilier de stat, degustător de cafea, specialist digitalizare, analist testare software sau consultant de securitate cibernetică. Au dispărut cele de telexist, şef vagon poştal, râşnitor smalţ, topitor in şi cânepă, confecţioner tuburi cinescop.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share