HCLTech, una dintre cele mai mari companii de IT din România, împărtășește din experiența acumulată în relația cu angajații tineri care muncesc într-unul dintre cele mai dinamice domenii.
Impus în pandemie ca o necesitate, mediul de lucru de la distanță sau hibrid devine o realitate permanentă pentru multe companii. Aduce cu sine nevoia de a dezvolta o cultură a colaborării și o mai mare adaptabilitate a managerilor și angajaților. Spre deosebire de generațiile anterioare, proaspăt absolvenții vor petrece mai mult timp muncind de acasă și folosind instrumente de colaborare tehnologice pentru a lucra și pentru a comunica cu colegii lor.
Toate organizațiile, inclusiv companiile de tehnologie, au responsabilitatea de a se asigura că noii angajați se simt confortabil în acest mediu nou, de a le furniza instrumentele adecvate pentru a asigura productivitatea și de a oferi oportunități de avansare în carieră pentru a păstra cele mai bune talente. Pentru aceasta, trebuie să stabilească indicatori-cheie de performanță (KPIs) care să se potrivească inginerilor software pasionați și competenți și, în paralel, să automatizeze sarcinile de lucru repetitive cu ajutorul noilor tehnologii.
- Simona Paraschiv (Asociația InspirAction): „Suntem liantul dintre mediul academic și cel de business, formând tinerii de care companiile au mare nevoie”
- [People&Culture in Tech]: Inovație în stilul Silicon Valley – Andrei Bumbu, Engineering Manager, Creative Cloud, despre Garage Week la Adobe
- HR-ul în 2025: ce va rămâne la fel și ce se va schimba
Elementul-cheie: flexibilitatea
Pe durata pandemiei, majoritatea angajaților au fost nevoiți să migreze înspre un regim de lucru remote, fără prea multe pregătiri.
HCLTech a permis lucrul la distanță pentru toate proiectele care nu au cerințe specifice de proiecte ce implică prezența la birou pentru angajați. “Impactul asupra modului de lucru a fost unul enorm, iar noi am adus numeroase schimbări. Pandemia a avut o influență semnificativă asupra modului în care proiectăm și configurăm mediile de lucru. Recunoaștem că flexibilitatea este esențială pentru mulți profesioniști din domeniul IT, mai ales după pandemie. Oferim o gamă largă de aranjamente flexibile de lucru, inclusiv opțiuni de lucru de la distanță și programe flexibile. Birourile noastre sunt concepute într-un mod care să stimuleze colaborarea”, declară Iulian Păduraru, director general HCLTech.
Studii recente estimează că oamenii pot avea în medie, cel puțin între șapte și opt trasee profesionale diferite pe parcursul vieții lor. Această schimbare subliniază importanța adaptabilității, un aspect tratat cu multă seriozitate de HCLTech.
Investiții în învățarea continuă
În trecut, absolvenții se implicau în mare parte în procesul de învățare și colaborare într-un mediu fizic. În această configurație, aveau acces zilnic la discuții cu oameni experimentați și puteau dobândi eficient noi competențe tehnologice și abilități interpersonale. Între timp, situația s-a schimbat.
“În acest nou context, trebuie să dezvoltăm un proces standardizat, care să păstreze avantajele fostului mediu de lucru și pentru mediul de lucru la distanță. Furnizăm toate instrumentele și procesele necesare pentru a susține această nouă modalitate hibridă de lucru. Suntem de părere că investiția în programe complete de instruire și în oportunități continue de învățare ne va asigura că angajații noștri vor fi întotdeauna la zi cu cele mai recente tehnologii și tendințe, ceea ce este absolut vital într-o eră digitală aflată într-o continuă schimbare”, afirmă Păduraru.
Angajații tineri, atrași de proiecte inovatoare și de impact
Când vine vorba de personal, Iulian Păduraru afirmă că HCLTech are responsabilitatea de a asigura două aspecte-cheie: flexibilitate și șansa ca noii angajați să se implice în proiecte de ultimă generație, în care pot avea un impact semnificativ.
“Avem o prezență globală și acces la tehnologii de vârf, precum metaversul, edge computing, securitatea cibernetică și multe altele, și oferim proiecte extrem de interesante. Toate au un impact real, palpabil și inovator asupra afacerilor și societății. Acesta este aspectul care îi atrage pe absolvenți. Pe lângă competența tehnologică, angajamentul nostru pentru susținerea diversității e un aspect-cheie pentru a asigura succesul companiei. Colegii noștri din România lucrează în echipe multiculturale, care stimulează inovația, întrucât credem că perspectivele și background-urile diversificate sunt esențiale pentru soluționarea problemelor complexe și crearea de noi oportunități de dezvoltare în carieră”, arată Iulian Păduraru.
DESPRE HCLTECH
Este o companie globală de tehnologie, cu peste 220.000 de angajați în 60 de țări, ce oferă servicii de înaltă calitate din zona digitală, de software, inginerie și cloud și are un portofoliu bogat de servicii și produse IT. Deservește clienți din toate industriile și oferă soluții pentru sectorul financiar, industrial, medical și științific, alimentar, IT și telecom, retail, media și servicii publice.