Companie certificată Great Place to Work, în septembrie, DP World România a investit peste un milion de euro în dezvoltarea angajaților, în ultimii zece ani.
Cu o rată de rotație anuală de doar doi la sută, DP World stabilește un standard în retenția și dezvoltarea talentelor, într-o industrie logistică caracterizată de schimbări rapide. „Certificarea Great Place to Work este o recunoaștere a culturii noastre centrate pe oameni, în care grija și sprijinul oferit angajaților sunt printre principalele priorități. Succesul sustenabil începe cu o echipă solidă și implicată”, declară Cosmin Cârstea, CEO DP World în România.
În acest an, DP World România a adăugat peste 100 de noi membri echipei sale și a ajuns la circa 700 de angajați. Această creștere a susținut direcțiile strategice ale companiei și a consolidat contribuția semnificativă la dezvoltarea infrastructurii logistice din România.
- Au deja cel mai important rol din viața lor. Dar au un loc și în echipa Provident: Lenuța Herlo, dascălul care „construiește” oameni de aproape o jumătate de secol
- Cadouri last-minute fără compromis: de la juniori la seniori
- 2024, anul cu cea mai mică ofertă de joburi pentru străinătate din ultimii 5 ani. Și numărul de candidaturi s-a aflat la nivelul minim al ultimilor 5 ani
În cei 20 de ani de activitate, compania a investit peste 250 de milioane de euro în modernizarea logisticii. Printre realizările recente se numără un terminal pentru mărfuri grele, un terminal RO-RO la Constanța, un scanner de ultimă generație și un hub intermodal la Aiud. În plus, este în desfășurare o investiție de 50 de milioane de euro, pentru o platformă multi-transport, programată să devină operațională până în 2025.
Conform conducerii companiei, abordarea strategică a DP World pune accent pe crearea unui mediu stabil și susținerea angajaților în atingerea potențialului lor maxim. Programele de formare, ce acoperă atât pregătirea tehnică, cât și dezvoltarea de leadership, au dus la promovarea a peste 50 de angajați în roluri de management, în ultimii cinci ani.
La DP World România, rata de rotație anuală este de doar doi la sută. Angajații sunt atrași nu doar de stabilitatea oferită, ci și de pachetul extins de beneficii, care include salarii competitive, procese transparente de evaluare și oportunități clare de dezvoltare profesională.
„Succesul nostru este construit pe investiții constante în oameni și pe promovarea unui mediu de lucru în care fiecare contribuție contează. Impactul acestei abordări este vizibil nu doar în performanțele companiei, ci și în loialitatea angajaților noștri. De multe ori, vedem generațiile următoare – copiii salariaților noștri – dorind să ni se alăture, inspirate de părinți”, arată Mihaela Matei, HR Lead România, Turcia, Cipru și Serbia la DP World.
Cu peste 108.000 de angajați din 74 de țări și șase continente, DP World este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii logistice end-to-end, la nivel global. DP World în România aniversează în acest an două decenii de prezență pe piața locală.