eJobs x Up România: 41 la sută dintre angajații români sunt nemulțumiți și foarte nemulțumiți de actualul loc de muncă

Foto: freepik

34 la sută dintre angajați exprimă nemulțumiri în legătură cu jobul actual, iar șapte la sută se declară foarte nemulțumiți. La polul opus, 54 la sută sunt mulțumiți, iar șase la sută – foarte mulțumiți de mediul de lucru și de etapa în care se află cariera lor, arată un sondaj realizat de eJobs.ro și Up România.

Întrebați de ce nu-și schimbă jobul pe acest fond de nemulțumiri, 32,3 la sută spun că, deși ar fi tentați să facă asta, nu au găsit încă o variantă mai bună. Alți 11,8 la sută consideră că piața nu le oferă alte opțiuni.

26,4 la sută caută, candidează pentru alte joburi și nu vor mai rămâne mult timp în locul în care se află acum, iar 5,9 la sută și-au dat deja demisia și vor pleca. 7,6 la sută mai așteaptă, întrucât consideră că nu e momentul potrivit pentru o schimbare de carieră, 5,7 la sută se află într-o zonă de confort și le e greu să facă o schimbare, 4,6 la sută speră că situația actuală se va îmbunătăți, iar 3,4 la sută s-au obișnuit cu oamenii cu care lucrează.

„Salariul, principalul motiv de nemulțumire al angajaților români, este menționat de 67,3 la sută dintre ei. E, de altfel, argumentul care cântărește cel mai greu când decid să accepte o ofertă de job, dar și care le poate stârni cele mai mari nemulțumiri. Lipsa oportunităților de promovare este un alt motiv de frustrare, regăsit în 29,9 dintre răspunsuri. Alte motive ce i-ar determina să-și părăsească jobul sunt relația cu managerul (28,7 la sută), lipsa recunoașterii muncii (25,4 la sută), pachetul de beneficii (22,5 la sută), volumul de muncă (22,4 la sută), relația cu echipa  (21,3 la sută), programul de lucru (20,2 la sută) ori lipsa unui echilibru între job și viața personală (19,5 la sută)”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Alte motive menționate sunt mediul de lucru, proiectele în care sunt implicați, instabilitatea job-ului sau lipsa feedback-ului.

Dacă ar fi, totuși, pe punctul să-și dea demisia pentru o altă oportunitate, 43,9 la sută ar putea fi întorși din drum de o contraofertă salarială. 12,7 la sută s-ar răzgândi dacă actualul angajator le-ar oferi un pachet de beneficii mai generos. 10,9 la sută ar avea nevoie de o îmbunătățire a condițiilor de lucru, 7,4 la sută de un plan de carieră profesional și 6,8 la sută ar vrea să primească șansa de a lucra pe alte proiecte în companie. 15,9 la sută se află într-o etapă în care nimic nu i-ar mai putea face să se răzgândească.

„Este esențial să subliniem importanța redefinirii conceptului de muncă. Vorbim de o recalibrare necesară în modul în care angajatorii percep beneficiile asociate acesteia. Cu atât mai mult cu cât angajații au deja o perspectivă destul de clară asupra modului în care ar trebui să arate întregul ecosistem în care își desfășoară activitatea, fie că vorbim despre mediul de lucru, relația cu managerul sau colegii, până la salariul și pachetul de beneficii extrasalariale. Printre acestea, cardurile de masă rămân în topul preferințelor. Sunt apreciate de 52,5 la sută dintre respondenți, care consideră că ar trebui să fie incluse în orice ofertă de angajare. Lista de beneficii este completată de abonamentul medical la o clinică privată (35,1 la sută), programul flexibil (33,5 la sută), asigurarea medicală (29 la sută), posibilitatea de a lucra de acasă (26,4 la sută), sau accesul la o platformă de beneficii extrasalariale (25,2 la sută)”, spune Loredana Vătăvoiu, Marketing Director la Up România.

Chiar dacă aproape jumătate dintre respondenți  sunt nemulțumiți sau foarte nemulțumiți de jobul actual, 31 la sută cred că interesul și implicarea lor în activitățile pe care le desfășoară în companie sunt mult mai ridicate decât în anii precedenți. În cazul a 14 la sută se observă o ușoară scădere, iar șapte la sută spun că sunt mult mai scăzute. Pentru 29 la sută au rămas constante, iar pentru 19 la sută au crescut. De partea angajatorilor, 38 la sută consideră că între 60 și 80 la sută dintre membrii echipei sunt performanți; 27 la sută observă această performanță în peste 80 la sută dintre colegii lor; la fel de mulți spun că doar 40-60 la sută dintre membrii echipei sunt performanți, iar opt la sută remarcă un nivel crescut de performanță în mai puțin de 40 la sută dintre membrii echipei.

„Principala metodă prin care angajatorii încearcă să rețină oamenii în companie pe termen lung e legată de crearea unui mediu de lucru plăcut, spun 56,8 la sută dintre companiile participante la sondaj. 45,5 la sută fac și evaluări anuale și măresc salariile în funcție de performanță, 38,2 la sută oferă bonusuri drept recompensă pentru realizări deosebite, iar 36,4 la sută adaptează constant pachetul de beneficii”, detaliază Raluca Dumitra.

Dacă un angajat valoros decide, totuși, să părăsească echipa, 30 la sută dintre manageri încearcă să evite o astfel de pierdere printr-o contraofertă salarială. 20 la sută propun proiecte noi care să-i stârnească interesul, 15 la sută inițiază o discuție despre posibilitățile de avansare, nouă la sută plusează la capitolul beneficii, șapte la sută oferă flexibilitate sau posibilitatea de a lucra de acasă, în timp de 19 la sută consideră că nu îl mai pot motiva în această etapă și, prin urmare, nu întreprind nicio acțiune.

„Sunt tot mai multe companii preocupate de nivelul de satisfacție și de implicare ale angajaților și care verifică anual aceste aspecte. Datele pe care le au arată că salariul e ceea ce apreciază cel mai mult un angajat la locul de muncă. Urmează mediul de lucru, relația cu echipa, stabilitatea jobului, flexibilitatea programului de lucru, recunoașterea și aprecierea muncii și beneficiile extrasalariale”, spune Loredana Vătăvoiu.

Când performanța unui membru al echipei scade, 67 la sută dintre manageri poartă o discuție ca să încerce să afle motivele, nouă la sută pun la dispoziție traininguri pentru îmbunătățirea abilităților, opt la sută ajustează sarcinile pentru a se potrivi cu obiectivele individuale, iar câte șapte la sută implementează un plan de mentorat sau de coaching ori reevaluează programul de muncă. Patru la sută oferă sesiuni regulate de feedback.

Sondajul a fost realizat în martie-aprilie, pe un eșantion de 4.086 de angajați și 380 de companii.

DESPRE EJOBS

Este platforma de locuri de muncă din România care verifică manual toate anunțurile și companiile. Aici apar anunțuri cu salarii afișate, joburi din toate domeniile și industriile, locuri de muncă remote și în străinătate. Pentru recrutori și angajatori, oferă acces la o bază de peste cinci milioane de CV-uri și soluții de recrutare eficiente.

DESPRE UP ROMÂNIA

Face parte din Grupul Up și deservește peste 25.000 de clienți și peste 800.000 de beneficiari. Cu o prezență de peste 20 de ani, oferă diverse instrumente de motivare și soluții financiare avantajoase pentru performanța business-ului companiilor, precum produse și servicii pentru salariați, platforma de beneficii flexibile Up MultiBeneficii, soluții digitale interactive de incentivare și recompensare STIM Online, servicii dedicate comercianților și soluții personalizate pentru modernizarea sectorului de acțiune socială. Up România este certificată Great Place to Work, al doilea an consecutiv în 2023.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share