CMS își mărește echipa din București prin cooptarea avocaților Ionuț Chisăr (Senior Associate), Florentin Giurgea (Senior Associate) și Carmen Turcu (Associate).
Cei trei se alătură departamentelor de litigii & drept penal, asigurări și proprietate intelectuală. Peste zece noi avocați și consultanți fiscali s-au alăturat în ultimul an echipei din București, în concordanță cu creșterea continuă înregistrată de CMS Romania.
Ionut Chisăr este specializat în drept penal și oferă asistență juridică și reprezentare persoanelor fizice și companiilor naționale și internaționale, în toate etapele procedurilor penale. A acordat consultanță juridică în cauze ce au avut ca obiect o gamă variată de fapte penale, în special evaziune fiscală, spălare de bani, abuz de putere, deturnare de fonduri și alte infracțiuni legate de mediul de afaceri. A fost implicat în proiecte complexe și a reprezentat atât persoane acuzate de săvârșirea unor infracțiuni, cât și persoane vătămate, pentru care a pregătit și a implementat diverse strategii de apărare. În 2021, Revista Română de Drept Penal al Afacerilor l-a numit pe “Tânără Speranță în domeniul Dreptului Penal al Afacerilor”.
- Explozie de candidaturi pe piața muncii: pragul de un milion a fost depășit în septembrie – cel mai ridicat nivel din acest an
- Răzvan Mătășel și Corina Toma se alătură echipei de management GMP PR
- E.ON oferă burse de 1.500 de lei/ lunar, pe toată durata studiilor, pentru studentele pasionate de domeniul energetic
Florentin Giurgea este specializat în asigurări și instituții financiare, aspecte comerciale generale, proceduri AML/ KYC și sancțiuni internaționale. Cunoștințele sale juridice în aceste arii de practică, dobândite după peste zece ani de activitate pe piața de consultanță juridică financiară, reprezintă un punct forte pentru clienți. În ultimii ani, a asistat clienți pentru chestiuni de reglementare, de conformitate și tranzacționale, locale sau cu elemente transfrontaliere. A asistat clienți în restructurări complexe ale portofoliului de produse, conceperea de produse financiare, intermediere și externalizare.
Carmen Turcu este specializată în dreptul proprietății intelectuale, protecția consumatorilor și mass-media. A oferit consultanță clienților naționali și internaționali care activează în diverse domenii, cum ar fi sectorul telecomunicațiilor sau IT. Are o experiență semnificativă ca avocat de consultanță și de litigii, în special în legătură cu mărcile comerciale și drepturile de autor.
DESPRE CMS
Înființată în 1999, este o organizație integrată, multi-jurisdicțională, de firme de avocatură, ce oferă servicii complete de consultanță juridică și fiscală. Are mai mult de 78 de birouri în peste 40 de țări și peste 5.000 de avocați. Firmele membre CMS oferă expertiză în 19 domenii de practică și sectoare de activitate, precum drept societar/ fuziuni și achiziții, energie & schimbare climatică, fonduri, sănătate și științe medicale, tehnologie, media, telecomunicații (TMT), taxe, sectorul financiar-bancar, comercial, concurență & EU, litigii, dreptul muncii & pensii, proprietate intelectuală, drept imobiliar și construcții.