Lucrez în resurse umane de o veșnicie – cred că peste 12 ani – și tot de o veșnicie fac recrutare – programatori de toate felurile, testeri, hardiști, sysadmini. Vă asigur că lista pare să fie nesfârșită, la fel și nevoia de a învăța tot timpul câte ceva nou despre recrutare. Este o veșnicie pe care nu vreau să o înlocuiesc, pentru că nu îmi pot imagina domeniu mai stimulativ din punct de vedere intelectual decât a fi om de resurse umane în domeniul IT.
Andreea Hrab
HR Manager
În rândurile de mai jos, îmi propun să dau o perspectivă empatică asupra persoanelor care lucrează în IT, un domeniu provocator, adesea dificil, stresant, abstract și extraordinar de dinamic. M-aș bucura să aud că se reduce numărul părerilor „avizate”, care indică IT-iștii ca fiind: autiști, mofturoși, bogați, aroganți și multe altele.
Cea mai frecventă întrebare legată de meseria pe care am ales-o este: Cum e să lucrezi cu autiștii aia? Mărturisesc că mă enervează de fiecare dată, pentru că-mi indică o profundă lipsă de recunoștință față de persoanele care ne fac viața comodă și eficientă, prin intrumentele pe care le construiesc și ni le pun la dispoziție. Am avut nenumărate discuții, cu nenumărate persoane, încercând să le explic că marea diferență dintre oamenii care lucrează în IT și mulți alții este una extrem de simplă: IT-iștii vorbesc când consideră că au ceva relevant de spus, și asta se întâmplă rar. Și adevărul este că rareori avem ceva important de spus – de cele mai multe ori, umplem cu cuvinte tăcerea, acea tăcere pe care un om în IT știe să o aprecieze la adevărata sa valoare.
Ca persoană care vorbește adesea prea mult, am admirat tot timpul această trăsătură. Așa că primul aspect pe care îl subliniez este că oamenii care lucrează în IT doar folosesc cuvintele cu cap și mulți dintre noi am putea învăța asta de la ei. Mintea lor funcționează la un nivel de abstractizare extraordinar de înalt și lucrează tot timpul. Nu au timp să vorbească despre nimicuri. Da, interviul poate fi dificil când persoana din fața ta răspunde monosilabic la întrebări. În loc să îi trântești o întrebare care poate inhiba și cel mai extravertit candidat: „Ce îmi spui despre tine, despre personalitatea ta?”, roagă-l să-ți explice, în termeni simpli, ceva din domeniul lui/ei de interes. Și îți va vorbi ore întregi, îți va face desene și analogii și te va invita într-o lume a intelectualului absolut fascinantă.
Aud adesea întrebarea: Ce fac de sunt așa de bine plătiți?
Vă invit, mai întâi, să analizați următoarea întrebare și să vă dați un răspuns interior: dacă mâine vă dau un salariu de 2.000 de euro net sau mai mult și vă invit să deveniți programator / oare, ați putea să faceți același lucru la fel de bine? Ați putea lucra o viață întreagă sau o tinerețe întreagă uitându-vă la un ecran negru, pe care apar simboluri de tipul: 1, 0, (, ), {, }, ;? Ați putea lucra o tinerețe întreagă combinând simboluri de genul celor de mai sus, după reguli care se schimbă anual sau chiar mai des, pentru a vă asigura că oamenii de resurse umane ca mine au un Excel cu o interfață pe care o înțeleg și în care își pot ține baza de date cu candidați? Ați putea face un desen uriaș, punct cu punct, cu un creion cu cea mai subțire mână inventată vreodată, având grijă ca toate părțile tabloului final să fie în perfectă armonie?
Sunt scumpi? Așa se spune. Da, unii sunt. Majoritatea sunt scumpi cu motiv: sunt extraordinar de buni. Bineînțeles că merită să plătești cu 5.000 de euro o persoană care, prin ceea ce face, îți aduce în firmă 20-30-40.000 de euro lunar.
Răspunsurile mele la întrebările de mai sus au fost: în nici un caz nu aș putea să fac ce face un om de IT, indiferent de specializarea lui/ei. Pe mine mă enervează și Excel-ul, ce să mai zic de alte sarcini de chițibușeală, care mă suie pe pereți de plictiseală și nerăbdare. Așa că în tot ce fac ca om de resurse umane, am la bază un respect deosebit pentru o categorie de oameni cu totul și cu totul speciali, care își sacrifică tinerețea, mare parte din viața socială și emoțională – la fel ca doctorii care trebuie să fie permanent la zi cu noile descoperiri în domeniul medicinei – doar ca să-mi facă mie viața mai ușoară și mai distractivă: cu un Word, un Netflix sau un Facebook.
România este o țară în care singura industrie ce pare să meargă este cea de IT. Zilnic apar noi companii de outsourcing, precum ciupercile după ploaie. Având în vedere că este un dezechilibru în creștere între cerere și ofertă – nu se mai fac copii, copiii foarte deștepți pleacă din țară, există un număr imens de copii foarte deștepți care se pierd în orfelinate sau familii distructive, există un număr la fel de mare de copii deștepți, care nu știu că au aptitudini de IT, așa că nu se duc deloc la facultate sau se duc una doar pentru că e ușor sau sună bine – viața de recrutor în IT devine din ce în ce mai provocatoare.
Firmele își fură angajații, angajații sar din companie în companie ca mingile de ping-pong, managerii se amenință unii pe alții când le pleacă un om de bază la o firmă concurentă, ofertele salariale devin, treptat, nerealiste și ne-eficiente din punctul de vedere al costurilor, beneficiile frizează ridicolul și, în tot acest context, recrutorul, exact ca veverița din Ice Age, stă cu targetul de recrutare în brațe și caută candidatul ideal: deștept, frumos, cu bani, pe cal alb, îndrăgostit deja de companie și disponibil, eventual, să lucreze pe gratis sau pentru un colț de pâine uscată. Glumesc, ironizez, dar cam asta înseamnă recrutarea în IT, când folosim perspectiva marii majorități ale angajatorilor, dornici să „dea lovitura”.
Sunt scumpi? Așa se spune. Da, unii sunt. Majoritatea sunt scumpi cu motiv: sunt extraordinar de buni. Bineînțeles că merită să plătești cu 5.000 de euro o persoană care, prin ceea ce face, îți aduce în firmă 20-30-40.000 de euro lunar. Și părerea mea este că nu sunt scumpi – salariile în România sunt nefiresc de mici, raportate la costul vieții. Cine face comparația poate avea două interpretări: fie că oamenii din IT sunt bogați, fie realizează și mai acut cât de săraci sunt extrem de mulți oameni din țară.
Prin urmare, salariile oamenilor din IT sunt mai mari decât ale altora pentru că au una dintre meseriile cele mai grele de pe piață, pentru că aduc în firme sume enorme de bani și pentru că sunt prea puțini. Amintiți-vă de creșterea nefirească a prețurilor apartamentelor, când toată lumea credea că are bani să cumpere și oferta era prea mică. Și da, sunt multe alte meserii grele plătite mult mai slab (de exemplu, medicii, profesorii), dar capitalismul vine cu faptul că produsul cel mai dorit este și el mai scump, atunci când nu acoperă cererea și este o realitate pe care nu o putem schimba.
IT-iștii sunt mofturoși și aroganți! Nimic mai eronat.
În contextul de piață descris mai sus, vă invit să vă puneți în pielea oamenilor de IT. Dacă brusc, imediat după ce ați intrat la facultate, v-ar invita cele mai mari reviste de modă să pozați pe prima pagină, să deveniți un sex-simbol, iar cele mai mari vedete din showbiz v-ar implora să le acordați interviuri, și totul pentru niște sume colosale, ați rămâne umilii vânzători de la chioșcurile de ziare sau ați începe să emiteți pretenții: de bani, de timp, de condiții de muncă șamd? Secretul este că v-ați da seama că sunteți frumoși și valoroși. De ce oamenii din IT ar fi diferiți?
Așteptările și cerințele lor nu indică aroganța, ci o conștientizare a propriei valori, într-o societate care încă ne învață de mici copii să fim umili și să ne supunem orbește autorității. Normal că sunt etichetați a fi aroganți – cum îndrăznesc să-și ceară drepturile și să refuze să accepte mai puțin decât merită? Eu le zic bravo lor – sunt o gură de aer proaspăt și o sursă de speranță, într-o societate cu viitori lideri reali.
Nu, nu sunt greu de găsit decât când angajatorul caută o struțo-cămilă cu șapte cocoașe, care să îi vină pe post de prânz pe un platou de aur și care să fie cât mai aproape de gratis. Sunt greu de convins să vină în compania în care lucrează recrutorul, mai ales când firma are renume prost pe piață ori nu are deloc.
Nu, nu sunt mofturoși, sunt sufocați de muncă, de presiunea de a ști de toate pentru toți (ca și cum un medic ar trebui să fie specialist și în medicină generală, și în chirurgie cardiacă, și în dermatologie și și și), de cerințele în continuă schimbare ale clienților care îi obligă să o ia de la capăt cu munca, de partenerul de viață supărat/a pentru că stau peste program și pentru că stau tot timpul la calculator când ajung acasă, ca să învețe ce a mai apărut nou, de recrutorii care nu le citesc CV-ul cum trebuie sau sunt disperați să acopere o cerere de recrutare și atunci îi sună la orice oră din zi sau din noapte și îi mint ori le propun posturi care nu au nici o legătură cu specializarea lor. Așa că devin „dificili”: nu răspund la telefon, nici la e-mail, nici la mesajele pe LinkedIn, nu vin la târgurile de cariere, cer mulți bani, au pretenții ca managerul direct să se poarte frumos, să lucreze în condiții civilizate și pe proiecte interesante și să se respecte promisiunile făcute la recrutarea lor.
Sunt greu de găsit?
Nu, nu sunt greu de găsit decât când angajatorul caută o struțo-cămilă cu șapte cocoașe, care să îi vină pe post de prânz pe un platou de aur și care să fie cât mai aproape de gratis. Sunt greu de convins să vină în compania în care lucrează recrutorul, mai ales când firma are renume prost pe piață ori nu are deloc. Tot ce poate face recrutorul în această situație este să fie creativ în abordare și să spere că merge – receptorul poate reacționa la abordarea inedită sau nu. Și, mai ales, să persevereze până când găsește persoana potrivită.
Sunt dificil de gestionat?
Câteodată. Au nevoie de liniște când muncesc, de condiții optime din punct de vedere tehnic (calculator performant etc.) și spun în gura mare și fără diplomație ce nemulțumiri au. În măsura în care există un management responsabil, care evită apariția unor astfel de probleme, care este sincer și autentic, care nu ia personal maniera personală în care sunt formulate mesajele, care ascultă și face tot ce poate să rezolve problema, lucrurile se așează de la sine și se dezvoltă o relație calmă, caldă și pe termen lung, în cadrul firmei/echipei. De asemenea, cea mai mare greșeală este să îngrădești libertatea de exprimare a unei persoane cu nivel de inteligență și de creativitate peste medie – prin urmare, ne convine sau nu ce auzim, trebuie să-i lăsăm să vorbească deschis despre ce gândesc. În plus, abordarea managerială de tipul „scris cod la normă sau rezolvat probleme la normă: X pe zi în Y timp” este utopică, într-un domeniu foarte asemănător cu compozițiile din muzică ori pictură, unde, într-un moment de inspirație, poți scrie o simfonie într-o zi, după luni de chinuri fără rezultat.
Singura abordare realistă este pe bază de evaluare a rezultatelor, într-un timp de execuție dat, dar fără a monitoriza zilnic timpii de execuție și timpul petrecut în fața calculatorului. Pe scurt, ne provoacă să devenim manageri buni: să fim organizați, să știm ce vrem și cum să cerem, să vorbim frumos cu subordonații noștri chiar și când greșesc, să ne apreciem echipa la adevărată valoare, să renunțăm la control și să începem să ghidăm – lăsând creativitatea să se manifeste, să ascultăm ideile primite de la echipă, să dăm feedback constructiv și să mulțumim des pentru eforturile făcute.
Cum gestionezi recrutarea în IT? Este simplu și complicat, în același timp.
Te asiguri că recrutezi o persoană care se încadrează în buget: de exemplu, ai buget de Junior, angajezi/abordezi persoane cu puțină experiență. Abordarea candidaților experimentați, trecerea lor prin tot procesul de recrutare și sub-ofertarea lor duce la multe consecințe negative pe termen scurt și lung: refuză oferta, altă dată nu mai acceptă să înceapă un proces de recrutare pentru compania ta, vor povesti tuturor cum au pierdut timpul cu interviurile, ceea ce duce la un renume prost al companiei și la dificultăți de recrutare pe termen lung.
Asigură-te că știi tot ce mișcă în compania ta, și bune, și rele, și că i le spui pe toate la interviu. Ține de talentul tău de vânzător maniera în care prezinți aspectele mai puțin plăcute ale companiei, dar este obligatoriu să le spui. Cea mai mare și cea mai frecventă greșeală a recrutorilor este că mint candidații la interviu: fie prin invenții, fie prin omisiune.
Te asiguri că ai condiții decente de lucru și o ofertă atractivă: calculator bun, sediu decent, cu multă lumină naturală, Internet cu viteză mare și constant, cât mai multe oportunități de dezvoltare profesională în cadrul companiei, program flexibil, ierarhie plată, când este vorba de comunicare, proiecte interesante și tehnologii cât mai noi, posibilitate de a se implica în mod activ în direcția de dezvoltare a proiectului și a companiei. Restul sunt cireșele de pe tort, care te ajută – dar lipsa lor nu te încurcă, mai puțin posibilitatea de a lucra de acasă – beneficiu din ce în ce mai popular și mai cerut pe piață de IT.
Citești cu atenție CV-ul candidatului pe care îl abordezi și îi propui oferte care să aibă relevanță pentru el. Este una dintre plângerile cele mai frecvente, în ceea ce privește relația cu recrutorii. Pornești orice recrutare având la bază un profund respect pentru candidat, atât ca persoană, cât și ca specialist. Va simți imediat asta în atitudinea ta și va răspunde foarte deschis și sincer.
Asigură-te că știi tot ce mișcă în compania ta, și bune, și rele, și că i le spui pe toate la interviu. Ține de talentul tău de vânzător maniera în care prezinți aspectele mai puțin plăcute ale companiei, dar este obligatoriu să le spui. Cea mai mare și cea mai frecventă greșeală a recrutorilor este că mint candidații la interviu: fie prin invenții, fie prin omisiune.
Analizează cu atenție piața și scoate în evidență aspectele ce fac compania ta unică, din unul sau mai multe puncte de vedere. Altfel, ofertă ta va fi doar una din multele pe care oamenii din IT le primesc zilnic.
Fii original în abordare, cald, deschis și autentic. Este calea cea mai sigură de a atrage atenția candidaților deja sătui de neprofesionalism și timp pierdut în interviuri standardizate.
Baftă în recrutare și retenția unor candidați cu totul și cu totul deosebiți: inteligenți, cu simțul umorului, analitici, problem solveri, extrem de sensibili și, mulți dintre ei, adevărați artiști.
