Managere, ce controlezi tu?

Patronul nu e un om rău, e doar obsedat de control. Nu ştie ce să controleze, din păcate. Rezultatele de vânzări sunt bune?, întreb eu, inocent. Încasările au crescut? Cheltuielile de distribuţie au scăzut? Facturile sunt plătite la timp? Întreb şi eu, nu dau cu apă fiartă.


Cătălin Blaga

Trainer

„Bă, tu ştii ce-a făcut Mirel ieri?”. 

Mirel este unul dintre agenţii mei de vânzări. Eu sunt directorul de vânzări. Cel ce vorbeşte e patronul firmei (şi General Manager – CEO – P-DG… printre altele). Trec rapid în revistă ziua de ieri: o întârziere la plată (normală), doi clienţi noi, targetul oarecum în grafic, fără evenimente rutiere. Nimic de semnalat, vorba aia. Mirel, în particular, s-a descurcat chiar bine. A plasat două promoţii pe rută şi una extra-rută. Asta îi şi zic.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

„Hai, bă, că habar n-ai ce-ţi fac oamenii! Tre’ să stau io să-i controlez, că tu freci pisicu’. Pierzi controlul, bă Cătăline, pierzi controlul!”.

Mă alarmez, evident. Sunt în firmă de peste un an şi se pare că încă nu pot controla afacerea. Deşi… într-un an targetul e constant atins (cu… hm… o excepţie nefericită), indicatorii de distribuţie sunt buni (mai pot fi crescuţi, dar sunt în grafic), furnizorii nu au avut reproşuri majore, încasarea s-a îmbunătăţit, BHI-urile stau bine (asta cu Brand Health Indicators eu am adus-o, firma habar n-avea, acum un an, că aşa ceva există), mă rog, totul e normal.

Trag aer în piept şi îndrăznesc să întreb ce-a făcut Mirel ieri.

„Bă, eşti aerian complet! Să mor io dacă înţeleg de ce te-am angajat. Păi tu ce păzeşti? Ăsta (Mirel, adică) dormea acasă pe la unşpe ziua! Ia dă-i un discount la salariu luna asta, că nu-l plătesc să o [verb nereproductibil] pe fufa aia a lui pe banii mei!”.

Ah, m-am lămurit. Ruta de ieri cuprinde şi zona în care stă. Soţia lui e însărcinată şi probabil a trecut să vadă ce face. Dar asta e irelevant, ziua de ieri a fost chiar bună, inclusiv pentru „contravenient”.

„Hai, bă, las-o-n spume! Ce-i ţii partea? Pă tine te plătesc să le ţii partea ăstora? Pune-l la muncă!”.

Păi tocmai, că ieri a muncit bine. O fi de la faptul că şi-a văzut soţia şi s-a simţit fericit, îndrăznesc eu o explicaţie.

„Pe dracu!”, vine replica de sus. „Ăştia au nevoie să-i ţii cu lesa scurtă, altfel şi-o iau în cap. Controlează dracului divizia, că o pierzi din mână şi joacă ăştia tontoroiu’ pe mormântul tău, bă directore!”.

Mda… or să joace tontoroiu’… s-o creadă el. Nu-i pot spune, dar doi dintre cei cinci agenţi erau pe picior de plecare, iar ceilalţi trei veneau cu silă la muncă. Am avut nevoie de aproape şase luni ca să-i conving să-şi amâne plecarea şi de încă vreo patru să adun echipa la un loc. Dacă fac vreun pas greşit, adio vânzări. Aşa că nu, n-o să fie nici un discount la salariu, de data asta. Primesc înapoi o superbă ridicare din umeri.

„Îs oamenii tăi, fraiere, şi-or să te mănânce cu fulgi cu tot. Ăştia, dacă nu-s ţinuţi din scurt, îs în stare să-ţi plece cu scaunu’ de sub cur şi tu nu-ţi dai seama. Controlu’ e totu’ în afaceri, ascultă la mine. Ori începi să-ţi controlezi oamenii, ori discutăm altfel”.

M-am obişnuit deja cu ameninţările astea. Patronul nu e un om rău, e doar obsedat de control. Nu ştie ce să controleze, din păcate. Rezultatele de vânzări sunt bune?, întreb eu, inocent. Încasările au crescut? Cheltuielile de distribuţie au scăzut? Facturile sunt plătite la timp? Întreb şi eu, nu dau cu apă fiartă.

„Păi de-aia te ţin, chiar dacă eşti moale şi te fac ăştia pe la spate. Da’-ţi dai seama că în ora aia cât a stat acasă fraieru’ putea să mai vândă? Mi-a pierdut bani!”.

Poate că da. Sau poate că, preocupat de sarcina dificilă a soţiei, nu se putea concentra şi rata câteva vânzări.

„‘Ai las-o jos că măcăne! Ce-i aia preocupat? Când eşti la muncă, munceşti!”.

Da, dacă eşti săpător de şanţuri. Dar dacă rezultatele tale depind de starea de spirit (pentru că starea de spirit determină cât de convingător eşti), nu.

Asta nu înţelege patronul meu: că oamenii nu sunt maşini, să lucreze indiferent de vreme, sau căţei, să stai mereu cu biciul pe ei. Toată energia risipită făcând poliţie cu angajaţii putea fi folosită în alte scopuri. De exemplu, pentru negocierea unui discount suplimentar de la furnizor; sau pentru discutarea noii game de produse, cu care mă amână de-o lună din „lipsă de timp”.

„Bă, nu-mi faci tu mie programul, înţeles? Când oi avea timp om discuta şi prostia aia a ta. Cât zici că iese, dacă vindem şi aia?”.

„Aia” e o gamă de produse care se vinde singură. Un plus de 10-12 la sută, cu siguranţă, poate mai mult dacă ştim să o vindem.

„Bine, bă, dă-i drumu’. Am discutat-o, da? Să nu te mai aud. Şi să nu-mi ceri bani în plus, că n-am!”.

Patronul meu încheie discuţia pe acest ton optimist, sună după un livrator şi pleacă cu duba de distribuţie în service. Are de ridicat maşina, a buşit-o în week-end, la pescuit.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share