Elena Gheorghe a fost numită Country Manager al unuia dintre cei mai importanţi jucători globali în domeniul fintech, iar Marius Costin este noul responsabil de gestionarea celor mai mari comercianţi.

Noul Country Manager va fi responsabil de gestionarea procesului de fuziune transfrontalieră cu compania-mamă şi de gestionarea componentei de plată online pentru companiile din Grupul Naspers din regiune.

Elena Gheorghe face parte din echipa liderului pieţei de plăţi online din România de mai bine de nouă ani. Timp de cinci ani, a condus departamentul financiar, din poziţia de Finance Manager, iar din 2016 este Business Development Manager. Primul proiect de amploare la PayU România a fost coordonarea finanţării pentru extinderea platformei de plăţi în Ungaria, Rusia, Turcia şi Ucraina.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

În 2015, Elena Gheorghe a gestionat procesul de transformare a companiei şi fuziunea transfrontalieră cu compania-mamă. A fost responsabilă și de implementarea de noi metode şi modele de business cu 14 instituţii financiare din România, Ungaria şi Bulgaria, şi de gestionarea componentei de plăţi online a companiilor din grupul Naspers din regiune (eMAG, Fashion Days, Depanero, OLX, PC Garage, Sameday, Tazz by eMAG). Alături de cei mai importanţi jucători din domeniul financiar şi e-commerce, a coordonat lansarea de noi produse inovatoare, printre care primul marketplace din România, serviciul Instant Money Back, VISA off-us Intallments şi PayU Online Credit.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

La rândul său, Marius Costin, Country Manager PayU România din 2015, va fi responsabil de gestionarea celor mai mari comercianţi ai companiei şi de dezvoltarea de noi parteneriate cu clienţi de acelaşi calibru. Va avea în subordine echipele din EMEA şi US de Sales, Sales Engeneering şi Lead Generation. Prin această schimbare, managerul cu peste 17 ani de experienţă, în patru industrii diferite, devine unul dintre cei mai importanţi executivi ai PayU.

În ultimii cinci ani, PayU România a înregistrat creşteri constante de la an la an și procesează acum, anual, peste 28 de milioane de tranzacţii, în valoare de peste 5,7 miliarde de lei. PayU este principalul furnizor de servicii de plată online pe 18 pieţe emergente, dedicat creării unui proces de plată rapid, simplu şi eficient, pentru comercianţi şi cumpărători. În România, lucrează cu parteneri precum Telekom, BlueAir, Paravion, eMAG, Flanco, UPC, Elefant.ro, Altex, Flori de Lux, Magnolia, NN Asigurari, Allianz Direct, Eventim.ro, Decathlon și Fashion Days.

Abonează-te la newsletter

Cele mai proaspete știri de pe AngajatorulMeu.ro, direct pe adresa ta de mail.

S-ar putea să-ți placă

Farmexim și Help Net vor avea șefi noi, din februarie

Distribuitorul de produse farmaceutice Farmexim și rețeaua de farmacii Help Net Farma…

A&D Pharma: CEO-ul Robert Popescu părăsește compania, după 10 ani

În urma integrării A&D Pharma în Dr. Max Group, Robert Popescu, CEO…

Ex-vicepreședintele executiv al Bancpost este noul şef al riscului la Patria Bank

Din 7 ianuarie, Codin Radu Năstase preia funcția de şef al administrării…

CEC Bank are o nouă conducere executivă

Laurenţiu Mitrache şi Bogdan Neacşu au preluat conducerea executivă a CEC Bank,…