Dacă ar trebui să-şi schimbe cariera, cei mai mulți dintre angajații din România s-ar orienta către vânzări, resurse umane şi logistică, arată rezultatele unui studiu realizat de eJobs.

Vânzările reprezintă domeniul pe care lar alege cei mai mulţi români, dacă ar fi să o ia de la zero şi să facă o schimbare de carieră. La scurtă distanţă se află Resursele Umane, Logistica, Transportul şi Distribuţia. Urmează IT-ul, unul dintre domeniile cu cele mai dinamice evoluţii din ultimii ani, atât în ceea ce priveşte numărul de joburi scoase pe piaţă, cât şi salariile oferite specialiştilor, se arată în studiul realizat de platforma de recrutare online.

Și în 2018, topul domeniilor preferate de candidaţi, aşa cum reiese din raportul HR Review & Trends, a fost dominat de Vânzări, Logistică, Contabilitate, Administrativ/ Secretariat, Distribuţie şi Resurse Umane, în ciuda ierarhiei celor mai mari salarii. Din acest punct de vedere, cele mai atrăgătoare domenii sunt IT-ul, cu un salariu mediu net, la nivel naţional, de 5.731 de lei, Juridic (4.571 de lei), Banking (4.226 lei) şi HR (4.048 de lei).

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

“Cu siguranţă, şi IT-ul va creşte semnificativ în următorii ani. Încă mai are de depăşit o barieră de percepţie, anume că este un domeniu greu de accesat. În realitate, nu este aşa, ba chiar a devenit o opţiune viabilă de reconversie profesională pentru cei care sunt atraşi de acest domeniu, indiferent de vârstă sau pregătirea profesională anterioară. În primul rând, pentru că au apărut alternative de învăţare, altele decât facultăţile de profil, şi apoi pentru că şi companiile de tehnologie sunt dispuse să investească în pregătirea viitorilor angajaţi”, declară Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Principalul motiv ce i-ar determina pe angajaţi să facă o schimbare de domeniu este nemulţumirea faţă de jobul actual. 76,4 la sută dintre ei sunt nemulţumiţi de locul lor de muncă. 34,4 la sută vor să câştige mai mulţi bani, 7,5 la sută spun că nu le-a plăcut niciodată domeniul în care au lucrat, iar șase la sută consideră că domeniul lor nu mai este căutat.

“Odată ce nemulţumirea faţă de jobul actual creşte, angajaţii conştientizează tot mai mult nevoia de a face o schimbare în carieră şi de a ţine pasul cu dinamica de pe piaţa muncii, prin învăţare. Aşa ajung să aprecieze tot mai mult angajatorii care investesc în formarea lor. 94,3 la sută dintre respondenţi ar participa la cursuri care să le ofere o reconversie profesională, dacă ar fi plătite de companie. Ne aşteptam la aceste răspunsuri. La ce nu ne aşteptam este procentul mare (69,5 la sută) al celor care ar fi dispuşi să plătească ei înşişi pentru astfel de cursuri. Asta înseamnă nu doar că şi-ar dori să-şi schimbe jobul sau domeniul, ci şi că se pregătesc, concret, să facă acest pas, şi chiar să investească în acest sens”, explică Bogdan Badea.

Conform studiului, cei mai mulţi (87,6 la sută) ar da între 100 şi 300 de euro, pentru un curs care le poate oferi abilităţile necesare obţinerii unui job mai bun. 8,8 la sută ar plăti între 300 şi 500 de euro, doi la sută între 500 şi 1.000 de euro, iar 1,5 la sută ar fi dispuşi să investească mai mult de 1.000 de euro pentru cursuri de reconversie profesională.

Cei mai mulţi (25 la sută) şi-ar dori ca formarea să se întâmple într-un timp scurt – mai exact, într-o lună. Pe locul al doilea (23,2 la sută) sunt cei care mai degrabă ar aloca o perioadă mai lungă reconversiei profesionale: șase luni. 15,5 la sută cred că perioada optimă derulării unui astfel de curs este de trei luni, iar 10,2 la sută – şase săptămâni. Mai puţin realişti sunt cei 6,6 la sută, care ar vrea să-şi schimbe traiectoria profesională în două săptămâni, iar 4,5 la sută chiar într-o săptămână.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România și conţine peste patru milioane de CV-uri, mai mult de două milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic şi o bază de aproape 300.000 de urmăritori pe Facebook.

Abonează-te la newsletter

Cele mai proaspete știri de pe AngajatorulMeu.ro, direct pe adresa ta de mail.

S-ar putea să-ți placă

Top 20 companii din IT pentru care să lucrezi

eMAG, Amazon și Adobe sunt companiile care ocupă podiumul în studiul realizat…

Prietenie cu beneficii: Cei mai sponsorizați zece medici din România au primit 325.033 euro de la companii farma, în 2016

Conform raportului lansat de Observatorul Român de Sănătate, care a analizat relaţiile…

Cum au evoluat salariile în IT, în România, în ultimii cinci ani: de la 5.000 de lei, în 2014, la peste 10.000, în 2018

În ultimii ani, nivelul salarial din România a cunoscut creșteri constante, pe…

Cum va arăta piața muncii în 2019 – ce caută recrutorii și ce-și doresc angajații de la job-ul lor

Anul 2019 se anunță mai optimist în ceea ce privește piața forței…