Cinci elevi primesc cărți pe viață, prin Bursa Nemira

de A M

Editura Nemira organizează cea de-a doua ediție a Bursei de cititor Nemira, un proiect-concurs, ce răspunde nevoii sociale de a educa prin lectură, de a promova cultura scrisă și obișnuința de a citi de plăcere.

Statutul de bursier aduce fiecărui beneficiar cărți publicate de Editura Nemira, pentru tot restul vieții. Secundar, în cadrul proiectului, vor fi organizate, la cererea elevilor și profesorilor, evenimente în instituțiile de învățământ gimnazial și liceal. „Prin implicarea în proiect a mai multor lideri de opinie (scriitori, persoane publice, jurnaliști culturali), vom deschide un dialog informal între aceștia și elevi, care vor învăța direct de la ei ce înseamnă respectul pentru carte și importanța cititului de plăcere. Prin Bursele de cititor Nemira, ne dorim să sprijinim tinerii pasionaţi de literatură şi să încurajăm cât mai mulţi adolescenţi să citească de plăcere. Pentru că noi credem că lectura şi educaţia sunt întotdeauna primii paşi către o lume mai bună”, spune Ana Nicolau, director general Nemira.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Proiectul se va desfășura între 8 octombrie și 13 decembrie, iar pentru înscrierea în concurs participanții trebuie să trimită un eseu pornind de la tema: „Citim și călătorim prin imaginație”. Editura Nemira va oferi cinci burse de cititor pentru doi copii cu vârsta între 12 și 14 ani și trei burse pentru tineri care au între 15 și 18 ani.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.