Octavian Morariu, ales președinte al Comisiei de Evaluare pentru JO de Iarnă 2026

de A M

Fostul președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Octavian Morariu, membru al Comitetului Internațional Olimpic (CIO) în România, a fost desemnat președinte al Comisiei de Evaluare pentru Jocurile Olimpice de Iarnă din 2026. Orașele candidate sunt Calgary, Milano (Cortina D’Ampezzo) și Stockholm.

Ceilalți membri ai comisiei, care vor fi desemnați de CIO, se vor deplasa, în aprilie 2019, în cele trei orașe, pentru a analiza propunerile și proiectele candidaților, iar apoi vor întocmi un raport ce va fi prezentat membrilor CIO. În calitatea sa de membru CIO, Octavian Morariu face parte și din Comisia pentru Programul Olimpic, Comisia de Relații Internaționale, Comisia pentru Afaceri Publice și Dezvoltare prin Sport și Comisia de Coordonare a Jocurilor Olimpice de iarnă Beijing 2022.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Octavian Morariu este cel care a reușit să aducă pentru prima dată Flacără Olimpică în România, aprinsă pentru FOTE Brașov 2013. În 2001, a fost ales președinte al Federației Române de Rugby. În anul următor, a fost numit președintele Agenției Naționale pentru Sport, cu rang de secretar de stat. În 2004, a preluat președinția COSR și a fost reales în 2008 și în 2013. În anul respectiv, a devenit primul președinte al Rugby Europe, fosta Federație Internatională de Rugby Amator-Asociația Europeană de Rugby, și a fost ales membru al CIO.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.