52
Sibianca Anamaria Pârvulescu este inițiatoarea Festivalului Filmului Românesc de la Lisabona, care se desfășoară, luna aceasta, în capitala Portugaliei.
În 2025, Anamaria a pus bazele grupului de inițiativă culturală Zvâc, cu scopul de a promova filmul și cultura românească în spațiul portughez. Prima sa inițiativă este organizarea Festa do Cinema Romeno, un proiect care își propune să aducă cinematografia românească mai aproape de publicul portughez și de românii din Portugalia.
În 7, 14, 21 și 29 martie, publicul poate descoperi cinematografia românească de autor, într-o serie de proiecții ce reunesc filme, cineaști și povești românești captivante. Festivalul beneficiază de prezența unor invitați speciali, printre care regizorul Bogdan Mureșanu și actorul Iulian Postelnicu.
