Kaufland România le acordă angajaților reduceri de până la 60 la sută pentru achiziția unei biciclete pentru adulți sau pentru copii, printr-un parteneriat cu Pegas.
De asemenea, prin programul 7card, Kaufland le acordă angajaților acces gratuit și nelimitat la clinici medicale și centre de relaxare, sport, masaj și îngrijirea sănătății și frumuseții, și preia lunar peste 30 la sută din costurile abonamentelor, pentru ca angajații să beneficieze de tarife preferenţiale la activități sportive și de relaxare. Kaufland România devine astfel prima companie de pe piața de retail, care acordă angajaților acest tip de beneficii în parteneriat cu Pegas și 7card.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Prin parteneriatul cu Pegas, angajații pot opta fie pentru o bicicletă 100 la sută românească de adult, fie pentru una pentru copii. Numărul total de biciclete subvenționate în cadrul parteneriatului este de peste 2.000 bucăți.
Compania aduce beneficii pentru angajați și prin programul 7card, un instrument ce oferă acces gratuit la o rețea de clinici medicale, centre de relaxare & sport, reduceri la circa 300 de comercianți și servicii de masaj și înfrumusețare, kinetoterapie sau stomatologie. Din iulie, compania preia, lunar, alături de furnizor, o parte dintre costuri, iar angajații Kaufland beneficiază de tarife preferenţiale la piscină, dansuri, yoga, pilates și la alte 20 de activități sportive și de relaxare. Programul oferă posibilitatea de a achiziționa abonamente pentru însoțitori, iar compania preia contribuția pentru primul copil cu vârsta de până la 16 ani.
În această perioadă, Kaufland derulează campania “ABC-ul pentru o viață deplină”, prin care și-a propus să inspire oamenii să adopte un stil de viață responsabil, conștient și mai atent, fie că este vorba despre propria persoană, familie, cei din jur sau față de mediul înconjurător. La Kaufland România lucrează, în medie, peste 15.000 de persoane.