Angajații Omniasig contribuie la “Banca de alimente”, împreună cu Crucea Roșie Română

În perioada mai-iunie, Omniasig Vienna Insurance Group a derulat campania internă “Hrană pentru suflete, hrană pentru zâmbete”, prin intermediul căreia compania și angajații săi au donat bani și bonuri de masă care au fost folosite pentru achiziționarea de alimente și produse de strictă necesitate.

Pe lângă acestea, angajații au donat și îmbrăcăminte, jucării și cărți, iar donațiile au ajuns la două centre sociale din județul Olt: Complexul Servicii “Amicii”, din Slatina, și Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități, din Caracal. Proiectul “Banca de Alimente”, ajuns la a treia ediție, presupune achiziționarea, din donații și sponsorizări, de alimente neperisabile și distribuirea lor către persoanele vulnerabile. Alimentele sunt distribuite pe baza evaluărilor efectuate de filialele Crucii Roșii și de direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

În 5 iulie, 30 de angajați Omniasig din județul Olt, împreună cu doi membri ai Directoratului companiei, Mihai Tecău, președinte, și Mădălin Roșu, membru Directorat, au devenit voluntari Crucea Roșie pentru o zi și au donat pachetele cu produsele necesare către cele două centre sociale din Slatina și Caracal. Beneficiarii sunt 90 de copii din Complexul Servicii “Amicii” și Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități, care provin din familii fără venituri sau cu venituri reduse, din medii defavorizate, din familii cu risc crescut de izolare socială sau aflate în imposibilitatea de a oferi condiții minimale de subzistență, creștere și educație.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share