Automobile Dacia mai rămâne cel puțin zece ani în Pitești Industrial Park

Cel mai mare producător auto român și-a prelungit contractul de închiriere pentru cei 69.000 mp ocupați în Pitești Industrial Park, un proiect deținut de Globalworth, sub umbrela sub-brandului Globalworth Industrial.

Contractul de leasing pentru Pitești Industrial Park, situat în Oarja, la zece km de Pitești, pe autostrada A1, a fost prelungit pentru o perioadă de zece ani. Automobile Dacia organizează și implementează aici procese specifice pentru logistica post-vânzare a pieselor și accesoriilor auto din 2010.

Complexul modern constă într-o unitate de depozitare cu un singur acoperiș, finalizată și închiriată exclusiv unuia dintre cele mai mari centre de distribuție a pieselor de schimb și accesorii ale Grupului Renault din afara Franței. Dezvoltat pe o suprafață totală de 16,2 hectare, proiectul a primit o certificare Green Edge.

“Faptul că cel mai mare producător auto român a ales serviciile noastre industriale ne motivează să continuăm activitatea Globalworth Industrial la cele mai înalte standarde. Ne-am angajat să lucrăm la fel cum am făcut-o de la bun început și să consolidăm acestparteneriat de la an la an”, declară Mihai Zaharia, Director de Investiții Globalworth România și Director Piețe de Capital Globalworth Group.

Automobile Dacia mai rămâne cel puțin zece ani în Pitești Industrial Park.

În plus față de colaborarea logistică, în 2019, Globalworth a început o colaborare pe termen lung cu grupul francez și în sectorul de birouri. Sediul companiei din România, Renault Bucharest Connected (RBC), din partea de vest a Bucureștiului, se întinde pe 58.000 mp și include spații de birouri și un centru de design. RBC este situat în apropierea rutelor de transport public ce deservesc întreaga Capitală. Clădirea oferă acces ușor și la Pitești Industrial Park și la Centrul Tehnic Titu, prin autostrada A1.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Tranzacția cu Automobile Dacia este cea mai mare din portofoliul Globalworth Industrial în 2020. Portofoliul Globalworth Industrial, sub-brandul de logistică și industrie ușoară a Globalworth, se întinde pe o suprafață de 233.098 mp, în diferite zone din România, precum București, Timișoara, Constanța și Pitești. Printre proiectele ce consolidează activitățile de logistică și ale companiei se numără Pitești Industrial Park, Chitila Logistics Hub, Constanța Business Park și Timișoara Industrial Park.

DESPRE GLOBALWORTH

Este o companie imobiliară activă în Europa Centrală şi de Est, listată la Bursa de Valori de la Londra, care activează în România și Polonia. În ambele ţări a devenit principalul investitor pe piața imobiliară de birouri. Investește, dezvoltă și gestionează direct clădiri de birouri și parcuri industriale și de logistică, în locații premium, care generează venituri din închirierea de spații către companii de top. Gestionat de aproape 200 de profesioniști în Cipru, Guernsey, România și Polonia, portofoliul companiei avea o valoare totală de aproximativ trei miliarde de euro, la 30 iunie 2020. Circa 94,4 la sută din acesta este reprezentat de active producătoare de venit, închiriate către circa 700 de companii. În România, Globalworth este prezentă în Bucureşti, Timişoara, Constanţa şi Piteşti.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share