Britanicul Duncan Crow, noul vicepreședinte tehnic al Ursus Breweries

Duncan Crow a fost numit vicepreședinte tehnic al Ursus Breweries, rol din care va superviza cele trei fabrici de bere din Buzău, Brașov și Timișoara și activitățile operaționale de producție ale companiei. 

Duncan Crow are peste 20 de ani de experiență în domeniul producției și logisticii, în industria globală a băuturilor. Înainte de a se alătura Ursus Breweries, a fost director Supply Chain pentru Lao Brewery Company (LAO P.D.R.). A fost responsabil de producția și distribuția unui volum de șase milioane de hectolitri de bere, băuturi carbogazoase și apă îmbuteliată. În cariera sa internațională, a deținut poziții de management în industria berii din Singapore, Australia, Vietnam, Rusia, Croația și Olanda.

Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul său sunt Ursus, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry, Viper Hard Seltzer, St. Stefanus, alături de marca de cidru Kingswood. Deține trei fabrici de bere, în Brașov, Buzău și Timișoara, și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca. Din 2017, face parte din Asahi Europe & International. 

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share