Irina Firstova a preluat funcția de Country HR Manager al Coca-Cola HBC România în acest an, după ce a fost Country HR Excellence Manager în Rusia.
Irina Firstova s-a alăturat echipei Coca-Cola HBC în 2004, în Novosibirsk, Siberia, ca Sales Coordinator, și și-a început călătoria ca profesionist în HR în 2005. În cei 17 ani petrecuți până acum în companie, a acumulat experiență în mai multe roluri, precum Training Manager, Talent Development Manager, HR Manager pentru Support Office, și roluri de HR Business Partner pentru echipele de Comercial și Supply Chain.
Irina Firstova s-a remarcat prin coordonarea unor proiecte importante ale companiei, precum dezvoltarea competențelor manageriale și susținerea dezvoltării echipelor de vânzări din teren. „Prioritatea mea strategică rămâne orientată în jurul culturii de performanță a companiei, pornind tot timpul de la oamenii din echipa companiei. De-a lungul carierei mele, m-am concentrat pe dezvoltarea talentelor, am lucrat cu echipe valoroase, cu potențial imens, și îmi va face plăcere să continui cu pasiune acest angajament în Coca-Cola HBC România”, declară Country HR Manager al Coca-Cola HBC România.
Coca-Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca-Cola, cu vânzări de peste 2,2 miliarde de unități în 2019. Compania are operațiuni în 28 de țări și deservește peste 600 milioane de oameni. Conform studiului „Impactul socio-economic al Sistemului Coca-Cola în România”, realizat pe baza datelor financiare din 2019, prezența acestui sistem pe piața locală generează o valoare adăugată de 574 milioane de euro, echivalentul a 0,26 la sută din PIB-ul României.
În România, Coca-Cola HBC a fost desemnată cea mai sustenabilă companie pe plan local, pentru al cincilea an consecutiv (2016-2020), conform Romania CSR Index, studiu realizat de agenția de consultanță independentă The Azores. Coca-Cola HBC România este liderul industriei de băuturi și cel mai mare exportator din domeniu, cu o pondere de circa 30 la sută din exporturile de băuturi.