Head of Legal al CITR, liderul pieței de insolvență din România, Cristina Ienciu-Dragoș a fost numită Country Coordinator al INSOL Europe, principala organizație europeană a profesioniștilor specializați în insolvență, reorganizare și restructurare de business.
Funcția ocupată de Cristina Ienciu-Dragoș este nou creată în organizație. Principalele sale obiective sunt să întărească legătura între organizație și organismele naționale în domeniul insolvenței, precum Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență și Institutul Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență, să sprijine dezvoltarea profesiei, să aducă în atenție principalele probleme cu care se confruntă legislația în domeniu și să crească numărul de membri locali ai organizației cu 20 la sută, până în 2021.
Cu o experiență de aproape zece ani în domeniu, Cristina Ienciu-Dragoș este coordonatoarea Departamentului Juridic, Pregătire Profesională și Audit în CITR și responsabilă de susținerea, pregătirea și evaluarea profesioniștilor din companie. Departamentul coordonat de ea asigură asistență de specialitate pentru echipele de proiect ale CITR, efectuează auditul procedurilor, elaborează lucrări de specialitate și contribuie la menținerea unor standarde ridicate în companie și în profesia de practician.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Rolul coordonatorului de țară INSOL Europe este să faciliteze schimbul de informație între profesioniști la nivel european și internațional, să ofere sprijin în procedurile de insolvență transfrontalieră și poate avea un aport la implementarea Directivei europene privind cadrele de restructurare preventivă, restructurare și insolvență, recent adoptată de Parlamentul și Consiliul European.
INSOL Europe este cea mai importantă organizație din domeniu, parte din INSOL International, care reunește peste 10.000 de experți: practicieni, avocați, contabili, judecători și academicieni preocupați de domeniul restructurării și redresării companiilor aflate în dificultate. Următorul Congres Anual INSOL Europe va avea loc pe 28 septembrie, la Copenhaga.
Cu o experiență de aproape 20 ani, CITR a distribuit creditorilor peste 400 de milioane de euro, în ultimii cinci ani. Are zece birouri în țară, oferă soluții personalizate, prin cei peste 150 de specialiști din echipele pluridisciplinare de caz, și susține antreprenorii în dificultate cu expertiză dobândită după gestionarea a peste 950 de proiecte, din toate domeniile de business. Gestionează cea mai complexă platformă de vânzări în insolvență, sales.citr.ro. CITR este parte a CITR Group, primul grup de firme din România, specializat în remedii personalizate pentru companiile aflate în impas economic.