Din 1 ianuarie, Attila Szabó este noul director general al companiei Ford Motor Company. Noua funcție se adaugă rolulului său de director general al Ford România.
Attila Szabó va conduce atât activitatea companiei naționale de vânzări din România, cât și pe cea din Cehia. Numit director general al companiei Ford în Cehia din 1 ianuarie, el va prelua mandatul la Praga, în 7 ianuarie. „Aștept cu nerăbdare să colaborez cu echipa noastră cehă și cu rețeaua de distribuitori autorizați. Sunt încrezător că vom continua să consolidăm poziția Ford pe ambele piețe. 2019 va fi un an dinamic pentru operațiunile noastre și vom depune toate eforturile pentru a obține rezultate excepționale atât în Cehia, cât și în România”, declară Attila Szabó.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Attila Szabó face parte din echipa globală Ford din 2001, iar în 2003 s-a alăturat echipei de vânzări. A ocupat mai multe funcţii, inclusiv cea de director de vânzări flote la Ford Ungaria şi EDM (European Direct Markets). În ultimii șapte ani, a lucrat pentru Divizia de Marketing a Ford Europa şi recent a condus una dintre cele mai mari echipe ale acestei divizii, în calitate de manager Preţuri, și a fost responsabil pentru zece pieţe europene, inclusiv Marea Britanie, Germania, Italia, Franţa şi Spania. Ford a înfiinţat Compania Naţională de Vânzări din România în august 2010, la doi ani după ce a preluat uzina din Craiova.