Compania Etex Building Performance (Siniat și Promat România), producător de sisteme de gips-carton, tencuieli și gleturi, parte a Grupului Etex, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții și pionier în domeniul construcțiilor ușoare, sprijină 20 de copii de clasele a IX-a și a XI-a din mediul rural să primească educație de calitate și să-și sporească șansele de reușită în viitor.
“Educația este o investiție în viitor. O societate educată este o societate prosperă. Elevii care fac parte din programul <Vreau în clasa a 9-a> primesc ajutor direct, prin meditații la principalele materii de studiu, dar și îndrumare sub forma unor ședințe de mentorat și consiliere vocațională, pentru ca fiecare să-și descopere aptitudinile și abilitățile și, îndrumat de un expert în domeniu, să-și creioneze parcursul educațional și profesional”, spune Andrei Popa, director general SEE al Etex Building Performance.
Elevii din programul “Vreau în clasa a 9-a”, susținut de Etex Building Performance, învață la 12 licee din județul Cluj. Alături de sprijinul de specialitate, cei 20 copii primesc lunar un ajutor financiar sub forma unei burse în bani, din care își acoperă parțial cheltuielile generate de frecventarea liceului. La finalul anului școlar, vor merge într-o tabără de vară.
În 2022 și 2023, Etex Building Performance a sponsorizat, cu materiale de construcții, zece școli care aveau nevoie de reabilitare. Aproape 800 de elevi învață acum în clădiri mai sigure și curate.
Prietenii noștri de la Generix Group Romania ne susțin să descoperim, în fiecare zi, oameni care inspiră. Poți afla mai multe despre ei aici: https://bit.ly/3oWaG8b