Beniamin Mincu, fondator și CEO Elrond, previzionează că statele națiune vor fi depășite de ecosistemele digitale și afirmă că este doar o problemă de timp până când capitalizarea de piață a startup-ului său va depăși PIB-ul României.
„În perioada următoare, vom ajunge într-un punct în care statele națiune vor fi depășite de ecosistemele digitale. Implicațiile economice ale acestor network states vor fi atât de mari încât vor permite mai multor oameni, din mai multe părți ale lumii, să trăiască mai bine și mai creativ. Aceste forme noi de organizare economică și socială vor întrece în influență structurile statelor națiune și asta pentru că vor permite îndeplinirea unor scopuri care aliniază interesele unui grup mult mai mare de persoane, indiferent de cetățenie, limbă, religie sau rezidență. Spre exemplu, sunt convins că Elrond, din punct de vedere al capitalizării de piață, va depăși PIB-ul României. E o problemă de timp până când asta se va întâmpla”, a afirmat Beniamin Mincu la conferința The Stakeborg Talks.
Maiar, poarta de intrare în industria crypto pentru primul miliard de oameni
Maiar, portofelul digital dezvoltat de Elrond, are capacitatea de a grăbi procesul de adopție a industriei crypto în rândul primului miliard de oameni, promite Beniamin Mincu.
„Diferența dintre Elrond și alte arhitecturi este că noi înțelegem că acesta nu este un zero sum game. În loc să ne luptăm cu Bitcoin și Ethereum și să pierdem toată energia în acest scop, înțelegem că întreaga piață se poate schimba când există o aplicație precum Maiar, care abstractizează complexitatea blockchain-ului pentru a putea permite unui prim miliard de oameni să interacționeze cu această tehnologie. Adopția se va întâmpla după tiparul trecerii de la dial-up la broadband. Internetul nu ar fi astăzi aici dacă nu am fi avut această mutație de paradigmă din zona de UX care creează implicit o piață nouă. În blockchain, mutația nu s-a produs încă”.
Pentru a grăbi adopția la scară largă a tehnologiei blockchain, fondatorul Elrond este de părere că primele proiecte care trebuie să penetreze piața sunt cele cu utilitate imediată și ușor de înțeles de majoritatea actorilor relevanți de pe piață.
„Noi ne concentrăm pe a identifica cele mai eficiente metode prin care vom vedea tehnologia blockchain pusă în aplicare. În zona financiară, de exemplu, această tehnologie încă nu a reușit să construiască o nouă rețea de plăți care să rezolve o problemă reală pentru comercianți și consumatori, însă Elrond lucrează activ în această direcție. Mergând un pas mai departe, către zona de e-money, ideea de a avea o monedă virtuală reglementată, ce reușește să păstreze paritatea cu dolarul, va grăbi adopția tehnologiei blockchain. Dacă până de curând lipseau anumite componente din tot acest puzzle, în prezent cred că este o perioadă optimă pentru apariția unui astfel de proiect, iar Elrond lucrează nu la unul, ci la două proiecte de monede virtuale de tip stablecoin”.
The Stakeborg Talks promovează oportunitățile aduse de blockchain
Seria de conferințe The Stakeborg Talks promovează oportunitățile economice și culturale pe care tehnologia blockchain le poate genera și invită la dezbateri personalități marcante și lideri de opinie care activează în această zonă sau în industrii conexe. Sunt abordate teme de interes din zona crypto și se dezbate și modul în care tehnologia blockchain poate acelera eforturile de digitalizare a mediului public și privat din România.
Dialogurile moderate de Vlad Mercori, CEO Stakeborg, au loc în prezența publicului, în cele mai mari orașe din țară. La prima ediție, Vlad Mercori i-a avut ca invitați pe Beniamin Mincu și Florin Grozea. Dialogul cu fondatorul Elrond poate fi urmărit aici. Dezbaterea dintre Vlad Mercori și Florin Grozea va putea fi urmărită din 22 mai, ora 20, pe canalul de Youtube Stakeborg. Următoarea conferință The Stakeborg Talks va avea loc la Iași, în 25 mai. Locurile pot fi rezervate aici.
DESPRE STAKEBORG
Fondat în România, în 2020, oferă consultanță companiilor multinaționale și startup-urilor autohtone, pentru adoptarea tehnologiei blockchain. Își asumă și un rol de educare a opiniei publice prin canalele de Youtube Stakeborg, StakeborgDAO, al newsletter-ului The Crypto Insider și al cursului de alfabetizare cu blockchain, Stakeborg Academy. În același timp, a dezvoltat prima organizație autonomă descentralizată din România, StakeborgDAO, cu peste 1.000 de membri organizați pe Discord, al căror obiectiv este să sprijine adopția industriei blockchain și să susțină proiecte autohtone inovatoare din industria crypto.
