Horaţiu Mălăele, aniversat de TVR la împlinirea vârstei de 70 de ani

de A M

În acest weekend, Horaţiu Mălăele împlineşte 70 de ani. În semn de preţuire, TVR îi dedică mai multe programe.

La TVR 2 şi TVR 3, telespectatorii îl pot vedea pe Mălăele actorul şi regizorul în câteva dintre cele mai apreciate producţii ale sale: un film în premieră TV, „Luca”, filmele consacrate „Nunta mută”, „Funeralii fericite” şi „Primăvara bobocilor” şi spectacolele de teatru „Mincinosul” şi „Poveste studenţească”.

Horaţiu Mălăele s-a născut pe 31 iulie, şi nu pe 1 august, aşa cum este înregistrat în certificatul de naştere. „M-am născut, într-adevăr, pe 31 iulie, după cum mi-a spus mama, undeva pe la orele 10 seara. Dar, cum se făceau actele atunci, am fost trecut pe data de 1. Pentru că numele meu adevărat este Mălăele Valentin Horaţiu şi am aflat acum, târziu, că Sfântul Valentin ortodox este pe 30 iulie, am, aşadar, o sărbătoare şi pe 30 iulie. M-am născut pe 31 şi sunt trecut pe 1. Sunt trei sărbători succesive care uneori dau mari dureri de cap”, mărturiseşte actorul în interviul pentru „Noaptea albă a filmului românesc”, care va fi difuzat la TVR 3.

Talent incontestabil pe scenă şi în film, respectat pentru viaţa familială stabilă şi discretă, Horaţiu Mălăele este actor, regizor de film şi de teatru, desenator şi scriitor.

Prietenii noștri de la JYSK ne susțin să descoperim, în fiecare zi, oameni care inspiră. Află cum îți poți găsi un job pe stil scandinav, în România: https://lnkd.in/dguJb8qN

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.