După o perioadă de dezvoltare accelerată, marcată de lansarea unor servicii adaptate nevoilor în permanentă schimbare ale clienților, eMAG își întărește echipa de management pentru a continua dezvoltarea companiei în România, dar și în Ungaria și Bulgaria.
De la 1 iulie, Irina Pencea s-a alăturat eMAG pe poziția de Chief Marketing Officer, iar din acest rol coordonează strategia de brand și de marketing a eMAG și echipele de marketing din România, Ungaria și Bulgaria, dezvoltând competențe care să răspundă planurilor de dezvoltare ale companiei.
Irina Pencea vine la eMAG după o experiență de peste 23 de ani în marketing și comunicare, timp în care a contribuit la construcția mai multor branduri de succes din industrii variate, de la banking și ecommerce la retail și energie. Cu o pregătire academică în marketing, și-a început cariera în publicitate în 1999, iar în ultimii zece ani și-a pus în practică spiritul antreprenorial și a pus bazele unora dintre agențiile de publicitate de succes din România. Înainte de a se alătura eMAG, a fost CEO și co-fondator al Jam Session Agency, cea mai premiată agenție independentă de publicitate din România în ultimul an.
„Drumul nostru comun a început acum doi ani, cu un parteneriat de comunicare prin care am crescut cu o viteză accelerată brandul Tazz, am lansat Freshful, iar în ultimele nouă luni am lucrat îndeaproape la definirea și lansarea noii viziuni de brand pentru eMAG. Predau managementul agenției către partenerii mei din Jam Session Agency și mă alătur eMAG, unde am descoperit o echipă cu care împărtășesc același spirit antreprenorial, curajul și curiozitatea de a descoperi noi teritorii și de a crea noi servicii și proiecte care aduc valoare tuturor stakeholder-ilor: clienți, colegi, acționari, comunitate.
Noul slogan de brand, Căutarea nu se oprește niciodată, noua platformă de sustenabilitate, Responsabilitatea noastră nu se oprește niciodată, sau campania Educația nu se oprește niciodată, sunt doar câteva dintre proiectele care exprimă noua viziune”, spune Irina Pencea.
