Liderul pieței de servicii medicale private din România completează portofoliul de soluții de sănătate oferite clienților corporate cu asigurarea de sănătate de grup NNCare, dezvoltată de NN Asigurări de Viaţă, ca parte a parteneriatului strategic pentru sănătate încheiat în acest an cu NN.
MedLife oferă companiilor și angajaților lor un pachet integrat de soluții pentru protejarea sănătății, prin abonamentele medicale și prin asigurarea sănătate de grup NNCare.
NNCare se adresează companiilor cu cel puțin 20 de angajați, din rândul celor ce oferă deja echipei abonamente medicale MedLife, dar și al celor care intenționează să ofere această facilitate angajaților și familiei lor, ca parte a pachetului de beneficii extrasalariale. Pe lângă beneficiile incluse în abonamentul medical MedLife, NNCare oferă protecție și sprijin financiar în situații neprevăzute, care necesită spitalizare sau intervenții chirurgicale, tratament, analize și consultații în regim ambulatoriu sau de urgență.
Asigurarea NNCare poate fi adăugată abonamentelor medicale MedLife, este modulară și poate fi personalizată în funcție de tipul de servicii medicale incluse și de nivelul de protecție ales. Acoperă cheltuieli de până la 250.000 de lei pe an, în funcție de problema de sănătate, și se diferenţiază prin beneficiile pentru afecțiuni grave și prin serviciul de tip a doua opinie medicală, care oferă acces la peste 500 de medici din 90 de centre medicale de renume din străinătate.
Asigurarea NNCare poate fi acordată ca beneficiu extrasalarial angajaților între 16 și 65 de ani, dar și familiei lor, inclusiv copii de la vârsta de trei luni, și oferă acces la servicii medicale în clinicile și spitalele MedLife. Rețeaua extinsă MedLife include peste 500 de locații proprii, dintre care 230 clinici, 15 spitale generale şi specializate, peste 200 de puncte de recoltare, peste 20 de farmacii, centre stomatologice și laboratoare.
DESPRE SISTEMUL MEDICAL MEDLIFE
Este cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate, şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Din punct de vedere al vânzărilor, este unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.
DESPRE NN ROMÂNIA
NN este prima companie internațională de asigurări de viață care a intrat pe piața din România, în 1997, iar de 14 ani activează și pe segmentul pensiilor private și este lider pe piețele de profil. S-a extins și pe piața asigurărilor de sănătate și pe piața asigurărilor generale, odată cu adăugarea asigurărilor pentru locuințe în portofoliu. Are peste 2,2 milioane de clienți de asigurări și pensii, un sfert din populația activă a României. NN România este parte din NN Group, companie de servicii financiare cu o istorie de peste 175 de ani la nivel internațional și o prezență în 11 țări, cu peste 14.000 de angajați și mai mult de 18 milioane de clienți.