Noul Head of Marketing face parte din echipa METRO din 2005 și are experiență vastă în vânzări, strategie, concepte comerciale și marketing retail.
Din 2020, în calitate de Senior Retail Marketing Manager, a avut un rol esențial în dezvoltarea și extinderea francizei LaDoiPași. Printre contribuțiile sale se numără lansarea conceptului LaDoiPași EXTRA și îmbunătățirea continuă a experienței clienților și a comunicării de brand.
În noua funcție, va coordona întreaga funcțiune de Marketing a METRO România, va conduce strategia de marketing pentru segmentele HoReCa și Traders și va continua să susțină dezvoltarea francizei LaDoiPași.
METRO este un lider internațional în comerțul cu ridicata de produse alimentare și nealimentare, specializat în deservirea nevoilor hotelurilor, restaurantelor, firmelor de catering (HoReCa) și comercianților independenți. La nivel global, deservește circa 15 milioane de clienți, care pot achiziționa produsele din magazinele mari din zona lor și prin servicii de livrare la locație (Food Service Distribution, FSD).
În paralel, METRO MARKETS se dezvoltă ca un marketplace internațional dedicat clienților profesioniști. METRO operează în peste 30 de țări și are peste 84.000 de angajați la nivel mondial.