Franchise Country Manager-ul Coca-Cola România este președintele juriului pentru ediția 2018 a uneia dintre cele mai importante competiții din publicitate, care premiază anual cele mai bune idei și campanii.
Nicoleta Eftimiu conduce Coca-Cola în România din ianuarie 2017, din cea mai înaltă poziție în structura organizatorică a companiei, pentru țările din Europa de Sud-Est. „Mi-am început cariera într-o agenție și am continuat să mă ocup, ca om de marketing, de campaniile Coca-Cola în România, din interiorul companiei, astfel că marketing-ul rămâne pentru mine un domeniu fascinant și playground-ul perfect pentru inovație. Cred că performanțele se vor vedea și anul acesta, acolo unde brandurile au pus consumatorii în centru și au venit cu soluții creative pentru nevoile lor”, spune Nicoleta Eftimiu.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Nicoleta Eftimiu are o experiență de aproape două decenii, timp în care a lucrat direct sau indirect pentru Coca-Cola. Și-a început parcursul profesional în agenție în poziția de Account Director pentru brand, apoi s-a alăturat echipei Coca-Cola HBC România în poziția de Category Manager Stills and New Business, fapt ce i-a permis să acumuleze cunoștințe pe partea de distribuție și de comercializare directă. A făcut următorul pas către Coca-Cola România, unde a ocupat funcții locale și regionale, de la Brand Manager la Marketing Director. Sub conducerea sa, echipa Coca-Cola România a inițiat campanii cu rezultate la nivel de business și concepte inovatoare, recunoscute în festivaluri de publicitate internaționale. „Practice what you preach” este strategia sa de leadership. Nicoleta Eftimiu crede că reputația unui lider se construiește în timp, prin transparență, coerență și încredere, și că principalul atu al unei companii este o echipă puternică.
Juriul competiţiei Romanian Effie Awards 2018 este format din peste 100 de specialişti în comunicare, reprezentanţi ai clienţilor, ai agenţiilor de publicitate, de research şi CEO ai grupurilor de comunicare. Procesul de jurizare se desfăşoară în două etape, în 4-5 iunie, respectiv 11 iunie. Evenimentul dedicat finaliștilor are loc în 7 iunie, iar gala de premiere va avea loc în 14 iunie. Effie Awards este un festival internaţional sub licenţă Effie Worldwide, Inc. A fost lansat în 1968, în SUA. Romanian Effie Awards este un eveniment organizat de IAA România, în parteneriat cu Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România, şi implementat de The Institute.