Instant Factoring, prima companie românească de micro-factoring online pentru IMM-uri, a primit o finanțare de 1,5 milioane euro de la un fond de investiții american.
Fondurile atrase, alături de capitalurile proprii ale companiei, vor susține extinderea activității pe piața din România, prin dezvoltarea operațiunilor de micro-finanțare, pentru un volum de facturi cu valori totale de până la 20 de milioane de euro, în 2019. Finanțarea va sprijini extinderea Instant Factoring și pe alte piețe din Europa Centrală și de Est.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
„Atragerea acestei finanțări ne va permite să sprijinim și mai mult companiile mici românești și să contribuim la dezvoltarea unui mediu de afaceri sănătos și stabil, atât de necesar economiei și țării noastre. Nu întâmplător am obținut aceste fonduri – unul dintre motivele ce stau la baza parteneriatului este tocmai impactul social și economic puternic, și este și o recunoaștere a rezultatelor noastre pozitive în societatea românească și, în viitor, în Europa emergentă”, declară Elisa Rusu, CEO și co-fondator al Instant Factoring.
Instant Factoring facilitează dezvoltarea afacerilor mici, cărora le furnizează soluții de finanțare prin transformarea în lichidități a facturilor aflate în termenul de plată. Decizia de finanțare este luată într-un interval de două ore, grație tehnologiei de care dispune platforma, iar în maximum 24 de ore clientul primește banii în cont. Întregul proces este automatizat și complet online, fără solicitarea de acte suplimentare. Facturile standard finanțate de Instant Factoring au valori de până la 10.000 de lei, însă finanțarea se acordă și pentru sume mai mari. Serviciul poate fi accesat de orice companie, indiferent de mărime, domeniu de activitate și localizare geografică.
Platforma de micro-finanțare Instant Factoring a fost lansată în aprilie, iar în șapte luni de activitate a atras 250 de clienți, cu un volum al facturilor finanțate de două milioane euro. Clienții provin din sectoare de activitate variate, precum transporturi, servicii de consultanță și publicitate, FMCG, construcții și IT. „Intenționăm ca anul viitor, pe lângă creșterea volumului de facturi procesate, să venim și cu o diversificare a produselor de micro-finanțare pentru IMM-uri. Urmărim îndeaproape nevoile acestui segment de companii și suntem conectați permanent la evoluțiile tehnologice, astfel încât să oferim clienților noștri produse inovatoare și eficiente afacerii lor”, spune Elisa Rusu.
Membră a Asociației Europene de companii Fintech Innovate Finance, cu sediul la Londra, Instant Factoring este prima companie fintech de micro-factoring online din România, dedicată companiilor mici și microîntreprinderilor. Instant Factoring este un IFN înregistrat la BNR. Compania a fost desemnată Cel mai bun Startup Fintech al Anului din Europa Centrală în cadrul Central European Startup Awards (CESA Awards).