Prof. dr. ing. Lăcrămioara Stoicu-Tivadar, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), a preluat președinția Federației Europene de Informatică Medicală/ European Federation of Medical Informatics (EFMI), pentru un mandat de doi ani.
Lăcrămioara Stoicu-Tivadar a fost desemnată președinte al EFMI de Consiliul Federației, cu ocazia Conferinței MIE 2018 de la Göteborg, în aprilie, și a fost al doilea președinte ales direct prin vot. Ceremonia de transmitere a Marelui Colan al președinților EFMI a avut loc în urmă cu o săptămână, la Conferința Internațională MIE-STC 2018 din Zagreb, în Croația.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
EFMI este o organizație profesională de prestigiu, o federație a asociațiilor naționale de profil. Are ca obiective îmbunătățirea cooperării internaționale și promovarea cercetării, educației și a standardelor înalte în acest domeniu interdisciplinar de mare actualitate, și funcționează ca organism regional al IMIA (International Medical Informatics Association – organizația mondială de profil). Președintele EFMI devine automat, după cei doi ani, vicepreședinte IMIA, pentru un mandat de doi ani.