Grupul austriac de petrol și gaze OMV, acționar majoritar al OMV Petrom, intenționează să disponibilizeze 2.000 dintre cei aproximativ 23.000 de angajați pe care îi are la nivel mondial.
Subsidiara din România, OMV Petrom, ar urma să fie afectată în mod semnificativ, dar compania are în vedere și disponibilizări la rafinăria OMV din sudul Germaniei și la operațiunile din Slovacia. În plus, circa 400 dintre cele 5.400 de posturi pe care OMV le are în Austria ar urma să fie eliminate, anunță cotidianul austriac Kurier, care citează surse din mediul sindical.
În schimb, subsidiara din domeniul petrochimiei Borealis, aflată în proces de fuziune cu divizia de petrochimie a Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC), nu va fi afectată.
- Oamenii din spatele celor „35 de fapte bune” de la Continental Hotels
- Adriana Record (CCIFER): „Capitalul uman este un avantaj competitiv al României, pe care investitorii francezi îl recunosc în unanimitate”
- MAGNETICO Timișoara: Liderii de resurse umane discută despre transformarea brandului de angajator
Sindicatul GPA cataloghează aceste planuri drept o „lovitură severă” la adresa economiei Austriei și avertizează că vor avea loc acțiuni de protest dacă OMV nu vine cu o ofertă „corectă” pentru angajații care vor pleca, notează Agerpres.
Grupul austriac OMV Aktiengesellschaft deține 51,156 la sută din acțiunile OMV Petrom, iar statul român, prin Ministerul Energiei, 20,698 la sută.
