Ultramaratonistul Robert Hajnal s-a clasat pe locul al doilea la Ultra Trail du Mont Blanc – UTMB, “Liga Campionilor” pentru alergătorii montani. UTMB se desfășoară pe traseul Alpilor, prin Franța, Italia și Elveția, într-o singură manșă, pe o distanță de 166 de kilometri.
Născut la Petrila, românul de la echipa CEP România s-a clasat pe locul al doilea într-o competiție cu o concurență puternică. A fost tot timpul în față, în top 30. După kilometrul 70, a intrat în primii zece alergători și a continuat să urce constant. La kilometrul 136, Robert a trecut pe locul al doilea și nu l-a mai cedat până la final, scrie aimx.ro. Timpul său a fost de 21 de ore, 31 de minute și 37 de secunde.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
2.561 de concurenți au luat startul la UTMB 2018. Competiția a fost câștigată de francezul Xavier Thevenard, aflat la al treilea succes, după cele din 2013 și 2015. El a încheiat cursa în 20 de ore, 44 de minute și 16 secunde.