Rusu+Borțun Brand Growers are un nou director de creație

Din această lună, Marc Borțun, co-owner Rusu+Borțun, devine și directorul de creație al agenției.

Marc Borțun va coordona toate proiectele, din punct de vedere creativ, pentru portofoliul de conturi compus din Orange, Europa FM, Bittnet, Avia Motors, OroToro, Yasou, OSHO Restaurant, Mega Image, Ing Tech, Cărturești, Mandy Foods, Bursa Binelui BCR, Sports Hub (Cristina Neagu, Mihai Leu, Ana Maria Brânză), Trutzi, The Institute, United Way, Equatorial (Vrunners.com), On Pharma, Patru Mâini, Apollo111, Țiriac Energy, OLX Grup, Stratulat Albulescu, Inventure (francize.ro).

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

“Simt o mai mare responsabilitate, deoarece rolul ăsta vine la pachet cu câteva skill-uri pe care trebuie să mi le perfecționez, cum ar fi organizarea, planificarea riguroasă. Știu însă că mă pot baza pe sprijinul colegilor mei. În schimb, cu zona de coaching, feedback, preluări/ centrări și alte giumbușlucuri ce țin de seniorat, mă simt foarte comfortabil. Îmi place efortul de echipă, nu sufăr de orgolii personale când sunt la birou, le păstrez pentru exprimările mele personale, din zona de pictură sau design”, declară Marc Borțun.

Cu experiență de 20 de ani în industria de marcomm locală, Marc Borțun își propune, în primul rând, să dezvolte în agenție o și mai bună integrare creativă între branding și advertising, dublată de dezvoltarea Rusu+Borțun Cyber Growers, unit de business coordonat de Miruna Macsoda. După zece ani de la debutul Rusu+Borțun pe piața locală de publicitate, timp în care a trecut prin mai multe etape de dezvoltare și maturizare, echipa de creație care a fondat agenția își unește forțele pentru a o duce la nivelul următor.

Absolvent al Universității de Artă din București, secția pictură, Marc Borțun a intrat în publicitate în 1998, în funcția de Designer/ Art Director la Millenium Communications. Au urmat ani de experiență ca Art Director, în agenții precum Saatchi & Saatchi, CAP, Cohn & Jansen. Din iunie 2008, este co-owner Rusu+Borțun Brand Growers. A cucerit premii de creativitate, la nivel local și internațional, la festivaluri precum ADOR, AdPrint, Effie, ADC Awards, Rebrand 100, Fibra, și este membru al ADC România, din 2015.

Articolul anterior

Cea mai mare rețea de health & fitness deschide un nou club în viitorul centru de afaceri Expo Business Park

Articolul următor

Echipa României, locul 1 și 5 medalii de aur la Olimpiada de Robotică

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share