Din 1 iunie, pentru prima oară în istoria companiei, Tarom le oferă tuturor angajaţilor asigurare medicală privată, gratuită, într-o reţea de peste 550 de unităţi medicale. Poliţa este asigurată de ASIROM VIG.
Contractul de asigurare pentru cei peste 1.750 de angajaţi are o valoare de 452.000 de euro/an, pentru o perioadă de trei ani. Tarom plătise către fostul furnizor de servicii de asigurare 16 milioane de lei (3,44 milioane de euro). Potrivit conducerii companiei, această economie a fost posibilă prin remodelarea pachetelor de acoperiri ale poliţei, care urmărește și obţinerea unor avantaje suplimentare pentru angajaţii companiei.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Asigurarea medicală în regim privat este o premieră pentru angajaţii Tarom. Aceştia vor beneficia, în următorii trei ani, de servicii medicale complete, în regim privat, într-o reţea extinsă la nivel naţional şi internaţional. Poliţa de asigurare acoperă inclusiv afecţiuni medicale pre-existente şi cornice, spitalizare, ambulatoriu, intervenţii chirurgicale, medicamente şi transport medical.