O lupă care monitorizează evoluția alunițelor, un gadget ce creează formule active, în funcție de nevoile tenului, sau un cip care oferă notificări în timp real despre starea pielii, sunt doar câteva dintre inovațiile propuse de studenții români provocați să reinventeze experiența de îngrijire a tenului, pentru consumatorii orientați către un stil de viață sănătos.
L’Oréal România a lansat provocarea în cadrul celei de-a șasea ediții locale ale Brandstorm, una dintre cele mai mari competiții din lume pentru studenți și un accelerator pentru idei inovatoare.
Dintre peste 90 de proiecte și mai mult de 450 de participanți înscriși, echipa Skintuition, formată din Szabó Gellért, Klarisz Ilyés și Noémi Nagy, studenți ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca -, a atras cel mai mult atenția juriului format din experți L’Oréal România. Inovația adusă de ei propune utilizarea unei imprimante 3D pentru generarea de măști faciale cu ingrediente adaptate nevoilor individuale ale consumatorului. Instrumentul a fost gândit pentru a fi folosit de medicii dermatologi și este conectat la o aplicație ce permite monitorizarea efectelor măștii, în timp real, de către consumatori. Măștile faciale sunt realizate din hârtie de orez și sunt astfel extrem de prietenoase cu mediul.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Câștigătorii vor reprezenta România la finala internațională a competiției de la Paris, unde vor concura cu echipe din toată lumea, pentru marele premiu, un internship unde își pot dezvolta ideea inovatoare. Pentru prima dată, câștigătorii competiției internaționale își vor putea implementa ideile inovatoare la Station F, cel mai mare spațiu dedicat startup-urilor din lume, în care mai mult de 1.000 de companii la început din drum, dar cu potențial mare de creștere economică, își pun ideile în aplicare. Timp de trei luni, L’Oréal le va oferi câștigătorilor un spațiu modern pentru studiu și practică, în care își vor putea implementa inovațiile, de la idee la aplicare, susținuți de experți ai companiei.
“Prin Brandstorm, încurajăm dezvoltarea abilităților precum antreprenoriatul, creativitatea sau tenacitatea, și provocăm studenții să devină inovatorii de mâine. Prin situațiile reale de afaceri în care îi transpunem, îi provocăm să fie creativi și, în același timp, să experimenteze viața unui angajat L’Oréal. Au în spate tot suportul nostru pentru a-și dezvolta ideile”, declară Andreea Pavel, coordonatorul competiției Brandstorm în L’Oréal România.
Anul acesta, competiția Brandstorm a fost derulată împreună cu Divizia de Cosmetică Activă a L’Oréal, lider mondial în categoria produselor dermatocosmetice. Condusă de viziunea – “Sănătatea este viitorul în frumusețe” – divizia deține local un portofoliu de trei branduri complementare și o relație apropiată cu cadrele medicale – medici dermatologi, pediatri, farmaciști și medici din sfera cosmeticii medicale.