Unul dintre fondatorii FAN Courier preia rolul de CEO al companiei

Adrian Mihai a preluat funcția de CEO la FAN Courier, liderul pieței locale de curierat, compania pe care a înființat-o acum 23 de ani, împreună cu Felix Pătrășcanu și Neculai Mihai.

Acționarii companiei și echipa de top management au decis ca Adrian Mihai, unul dintre fondatorii companiei, să preia și atribuțiile de director general executiv, ca parte a procesului de simplificare a procedurilor de management și decizionale. Felix Pătrășcanu și Neculai Mihai, ceilalți doi membri fondatori, vor continua să se implice în activitatea curentă a companiei și în planurile strategice ce vizează dezvoltarea FAN Courier și consolidarea poziției pe lider pe piața de profil.

”Mi-am asumat rolul de CEO al FAN Courier pentru că, în aceste timpuri interesante pe care le trăim, avem nevoie să creăm un cadru în care să luăm decizii mai rapid și să rămânem focusați pe obiectivele pe care le avem. Chiar dacă sunt implicat în dezvoltarea FAN Courier de mai bine de 23 de ani, noul rol este o provocare și sper ca, împreună cu echipa de management, să continuăm să dezvoltăm compania la fel de bine ca până acum”, declară Adrian Mihai.

Absolvent al Academiei de Educație Fizică și Sport, Adrian Mihai a intrat în antreprenoriat la 21 de ani și s-a implicat activ dezvoltarea FAN Courier încă de la lansare. De-a lungul evoluției companiei, noul CEO s-a concentrat în special pe menținerea unei bune relații cu clienții și pe consolidarea portofoliului de business.

”Am reușit să depășim miliardul de lei în 2020. Intrăm într-o nouă etapă, dăm o nouă pagină a dezvoltării FAN-ului și ne-am gândit că ar fi bine să avem un CEO. N-a fost ușor, credeam că trebuie să aducem pe cineva din exterior, care ar fi avut nevoie de timp pentru acomodare,  pentru a înțelege business-ul și, de fiecare dată, credeam că nu va găsi soluții deosebite pentru a dezvolta în continuare compania. Ne-am gândit că cel mai bine ar fi să alegem un CEO dintre noi, din top management. Asta nu înseamnă că noi, ceilalți doi acționari, ne vom retrage. Rămânem în continuare în companie, doar că ne dorim ca toate deciziile să treacă pe la o singură persoană și prin aceasta să simplificăm procesul de management, să introducem o suplețe mai mare la nivel operațional”, explică Neculai Mihai.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

FAN Courier, companie antreprenorială integral românească, fondată în 1998, a depășit la finalul lui 2020 pragul de un miliard de lei cifră de afaceri, cu  peste 28 la sută mai mare decât în anul anterior, ca efect al creșterii activității generate de pandemie. Pentru 2021, compania ia în calcul două scenarii de consolidare a poziției în piață, dar și investiții de peste 20 de milioane de euro, ce includ finalizarea hub-ului de la Cluj-Napoca, pentru care a obținut recent autorizația de construcție.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share