Marea majoritate (82 la sută) a respondenților la un sondaj realizat de PwC România au accesorii nestinse aferente obligațiilor bugetare principale scadente la 31 martie și se califică să aplice pentru amnistia fiscală reglementată de OUG nr. 69/2020.
Întrebați dacă au obligații bugetare accesorii nestinse aferente unor obligații bugetare principale scadente la 31 martie 2020, cei chestionați au răspuns astfel: 32 la sută au astfel de obligații pe care le-au declarat și încă nu le-au stins, 32 la sută au obligații stabilite prin decizie de impunere comunicată până la 31 martie 2020, 18 la sută au aceste obligații stabilite prin declarație rectificativă depusă de la 1 aprilie 2020 până în prezent și tot 18 la sută au obligații stinse până la acea dată, dar cu întârziere față de scadență.
„Noutatea actualei amnistii fiscale este aceea că vizează, în principiu, toți contribuabilii, persoane fizice sau juridice, și accesoriile nestinse pentru toate tipurile de obligații fiscale și bugetare. Sperăm că acest mecanism va genera mai multe lichidități companiilor aflate în dificultate și va fi un imbold pentru a-și relua activitatea. În același timp, trebuie să ne asigurăm că toți contribuabilii vor avea un tratament fiscal echitabil. Există consultări cu MFP și ANAF, care lucrează la un document de clarificare a modului cum va fi pusă în practică măsura”, declară Daniel Anghel, Partener coordonator servicii fiscale și juridice, PwC România.
Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”
În consecință, se preconizează că vor beneficia de anularea accesoriilor în principal cei care vor depune cererea de anulare până la 15 decembrie 2020 și vor stinge atât obligațiile fiscale principale restante la 31 martie 2020, cât și pe cele cu scadența cuprinsă între 1 aprilie 2020 și data depunerii cererii de anulare. În plus, se anulează și accesoriile aferente diferențelor de obligații fiscale principale scadente la 31 martie 2020 și care sunt impuse prin decizie de impunere comunicată în urma unei inspecții fiscale în derulare la data intrării în vigoare a actului normativ. Condiția este ca diferențele să fie stinse până la termenul legal de plată, iar cererea de anulare să fie depusă în 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
„Ordonanța este o șansă și pentru cei care nu au reușit să inițieze și/ sau finalizeze cu succes amnistia anterioară și față de timpul și energia pe care le implică a fi consumate, este preferabilă preluarea noii variante decât inițierea unei dispute juridice, deși este una pentru o soluție dreaptă. Experiența vechii reglementări, însă, dovedește că procedura de aplicare a amnistiei, deși pare simplă, poate genera probleme, așa încât se poate întâmpla ca necorelări între declarații și plăți chiar în privința unor sume mici să compromită aplicarea sa. Din acest motiv se impune o analiză foarte atentă”, spune Dan Dascălu, Partener coordonator litigii fiscale, D&B David și Baias.
Potrivit acestuia, un aspect care a generat dezbateri vizează răspunsul la întrebarea ce anume are în vedere ipoteza depunerii declarațiilor rectificative în zece zile de la intrarea în vigoare a OUG nr. 69/2020 pentru contribuabilii care ar urma să fie supuși după această dată unei inspecții fiscale. „A fost exprimată recent opinia că această ipoteză ar viza orice inspecții fiscale inițiate după intrarea în vigoare a ordonanței, ceea ce ar lipsi practic de orice efecte juridice declarațiile rectificative depuse de contribuabilii la o dată când încă nu sunt supuși unei inspecții fiscale. Vom discuta în continuare cu autoritățile fiscale, care pregătesc un act de aplicare a ordonanței, pentru a clarifica aceste aspecte și a elimina riscurile unei interpretări eronate, ce ar putea compromite scopul ordonanței”, explică Dan Dascălu.
53 la sută dintre respondenții la sondajul PwC au creanțe scadente aferente perioadei de până la 31 martie, pentru care intenționează să depună declarații rectificative sau fiscale. 92 la sută se așteaptă la stabilirea unor diferențe de obligații fiscale suplimentare anterioare perioadei de până la 31 martie 2020 într-o inspecție fiscală sau de verificare a situației personale.
„Vedem că sunt controale în curs, inclusiv controale demarate pe perioada stării de urgență și de alertă, și ne așteptăm ca și în perioada următoare să fie inițiat un val intens de controale. Trebuie avut în vedere faptul că abordarea autorităților este diferită față de acum cinci ani. Din acest motiv, este importantă revizuirea perioadelor trecute, analiza schimbărilor la nivelul modelului de business – pentru că practica arată că modul de operare a companiilor s-a modificat de-a lungul timpului, inclusiv în timpul pandemiei, și aceste modificări pot atrage riscuri fiscale -, evaluarea politicilor prețurilor de transfer, etc. Este necesară și o radiografie a tratamentelor fiscale aplicate în ultimii ani și, acolo unde este cazul, ar trebui să aibă loc corecții și, eventual, să fie solicitată amnistia fiscală. Astfel, poate fi diminuat riscul fiscal în cazul unei inspecții viitoare”, spune Ruxandra Târlescu, Partener servicii fiscale, PwC România.
Sondajul a fost realizat în cadrul evenimentului online „Amnistia fiscală reglementată de OUG nr. 69/2020″, organizat de PwC România, în 22 mai.
PwC este o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 276.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri.