SAP Quality Awards CEE: Mega Image câștigă aurul la categoria Business Transformation

de A M

Mega Image România a fost premiată de liderul global în transformare digitală pentru abordarea inovatoare pe care retailerul a avut-o în cadrul proiectului de transformare digitală.

Mega Image România a demarat proiectul de implementare a soluției SAP Retail în septembrie 2016. Procesul a durat 18 luni. Astfel, retailerul utilizează soluția SAP, din 1 martie 2018, în cele peste 600 de magazine din țară.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Abordarea pe care a avut-o Mega Image în cadrul implementării a constat în cinci etape esențiale pentru a asigura succesul proiectului: Evaluarea Impactului, Dezvoltarea Organizației, Comunicarea, Training și Suport post implementare. Motto-ul proiectului, însușit și de board-ul de directori ai Mega Image, a fost „adoptarea este mai bună decât adaptarea”. Mai multe canale de comunicare au fost utilizate pentru a instrui angajații, inclusiv clipuri video, un jurnal al comunității și evenimente speciale.

Mega Image avea nevoie de o platformă pentru implementarea în timp real a instrumentelor de inventar, finanțe, raportare, și de o analiză rapidă a datelor colectate din punctele de vânzare. Platforma ajută compania să-și îmbunătățească gestionarea inventarului și a altor canale de vânzare, comerțul en gros și e-commerce, bazate pe soluția SAP Customer Experience. Toate schimbările au fost vitale în susținerea expansiunii lanțului de magazine, care crește cu 80 de unități noi în fiecare an. Înlocuirea sistemelor de tip legacy cu platformele SAP a reprezentat o oportunitate pentru Mega Image de a-și reduce costurile de mentenanță IT și de a simplifica structura aplicațiilor digitale pentru îmbunătățirea acurateței și transparenței în luarea deciziilor de management.

Mega Image este parte a lanțului internațional Ahold Delhaize Group, specializat în vânzarea de produse alimentare, cu locații pe trei continente și peste 375.000 de angajați în 6.500 de magazine. În România, a deschis primul magazin în 1995, iar de atunci a inaugurat 600 de unități. Cu peste 10.000 de salariați, este unul dintre cei mai importanți angajatori locali.

Ceremonia de premiere a avut loc în Sopot, Polonia, pe 11 septembrie, în cadrul Galei SAP Quality Awards 2018 CEE, parte a conferinței SAP Technology Forum. Ceilalți câștigători sunt AD Elektromreza Srbije (Serbia), Metinvest Holding (Ucraina) și InterCars (Polonia).

DESPRE SAP

Este lider de piață pe segmentul soluțiilor software pentru afaceri și are peste 404.000 de clienți. SAP România, subsidiara locală a SAP SE, și-a început activitatea în 2002. Circa 600 de companii din România utilizează soluțiile SAP, din industrii precum utilități, transporturi, bănci, asigurări, retail sau producție. 95 la sută dintre cele mai mari 300 de companii pe plan local sunt clienți SAP. În 2011, SAP a deschis în România cel mai important centru de consultanță pentru tehnologiile SAP din Europa, care deservește clienții din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, cu ajutorul a 570 de angajați.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.