Arhitectul Mihail Cătălin Ştefan, noul director executiv al Asociației Producătorilor de Polistiren Expandat

de A M

Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România (ROMEPS) are, din ianuarie, un nou director executiv, în persoana arhitectului Mihail Cătălin Ştefan.

Absolvent al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, cu numeroase participări la concursuri naţionale şi internaţionale, Mihail Ştefan a coordonat şi organizat, încă de pe băncile facultăţii, numeroase concursuri şi proiecte de arhitectură şi design. Vede noua poziţie ca pe o provocare şi crede cu tărie că expertiza sa în domeniu va fi un plus pentru dinamica Asociaţiei şi pentru beneficiarii soluţiilor de termoizolare propuse de ROMEPS.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

„Deşi sunt abia la început de drum, în Asociaţie mă simt ca într-o mare familie. Sunt conştient de responsabilitatea mea şi îmi doresc ca întreaga experienţă, academică şi practică, să mă ajute să transmit mesajul Asociaţiei către cât mai mulţi beneficiari ai sistemului de termoizolare cu polistiren expandat. Şi anume, faptul că soluţia pe care noi o propunem este una nu doar accesibilă, ci cu adevărat eficientă. Sunt arhitect la bază şi am lucrat cu diferite soluţii de termoizolare. Iar polistirenul expandat este, de departe, cea mai la îndemână, de la greutatea materialului, manevrabilitatea, punerea în operă, până la eficienţă şi cost. Cred că ROMEPS are un cuvânt important de spus pe piaţa materialelor de termoizolare, iar eu sunt gata să răspund tuturor provocărilor ce vor urma şi să susţin rolul asumat al Asociaţiei, acela de a livra un produs competitiv, de calitate superioară, rezistent în timp şi la standarde europene”, declară noul director executiv al ROMEPS.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.