A doua fabrică Kirchhoff Automotive din România, cea din județul Argeș, inaugurată în 8 mai, produce mai mult de 90 de piese diferite, pentru sectorul de autovehicule și pentru cel de vehicule comerciale, pentru Volkswagen, Daimler, Ford și General Motors.
În prezent, 40 de persoane sunt angajate la fabrica din Argeș. Kirchhoff Automotive a investit în jur de zece milioane de euro în cei 3.100 mp ai fabricii. Aceasta a fost construită pe un teren de 58.000 mp, ale cărei competențe de bază sunt tehnologiile de ambutisare și îmbinare.
Servopresele automate, cu o forță de presare de la 250 la 630 tone, reprezintă tehnologii de ultimă generație în presarea metalelor la rece. Până la șase prese manuale de sudură sunt folosite pentru sudarea șuruburilor și piulițelor. Dispozitivele de măsurare 3D au o precizie de 1/100 mm și astfel pot corespunde celor mai mici toleranțe.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
La șapte luni de la demararea lucrărilor de construcție, zona de producție a fost finalizată în decembrie 2018, iar primele prese au fost instalate în ianuarie 2019. Producția de serie a început în martie. Locația strategică a fabricii joacă un rol crucial, datorită proximității sale față de producătorii auto din România și față de autostrada A1, explică reprezentanții companiei. Cifra de afaceri previzionată pentru 2019 este de circa 3,6 milioane de euro, iar pentru 2020 – circa 4,8 milioane.
Kirchhoff Automotive este cea mai mare divizie a Grupului Kirchhoff, cu 9.300 de angajați și 31 de fabrici în 11 țări. Furnizează, pentru clienții din Europa, Asia și America de Nord, componente complexe de caroserie. Rețeaua sa de producție cuprinde tehnologii cheie de ambutisare, îndoire cu comandă numerică computerizată (CNC), îmbinare, construcție ușoară și tratarea suprafețelor. Produse precum structurile barelor de protecție, cadrele pentru partea frontală și barele transversale sunt asamblate în fabricile JIT.
Prima fabrică Kirchhoff Automotive din România a fost deschisă în 2012. În jur de 300 de angajați lucrează la fabrica din Craiova. Pe o suprafață de 15.800 mp, sunt fabricate ansamble de caroserie pentru modelul Ford EcoSport. Principalele tehnologii folosite sunt sudura în puncte, sudura în arc, sudura rezistivă și aplicare mastic. Anual, circa 110.000 de ansamble sudate și suporturi ale planșei de bord și circa 134.000 de bare de protecție sunt produse în Craiova. Din 2013, fabrica din Craiova are statutul de furnizor Ford Q1.
Investiția Kirchhoff Automotive în România, din 2012 și până acum, se ridică la 30 de milioane de euro. Pentru 2019, este previzionată o cifra de afaceri totală de 26 milioane de euro, iar pentru anul 2020 de 32 milioane.