CBRE România are un nou Head of HR, pentru echipa sa de 160 de oameni

de A M

Liderul global și național al pieței de consultanță imobiliară și-a extins echipa locală de management prin numirea Alexandrei Baciu în funcția de Head of HR (People), din septembrie.

Cu o experiență profesională de 15 ani în domeniul resurselor umane, Alexandra Baciu va superviza strategia HR pentru cei 160 de angajați ai echipei CBRE România. De-a lungul carierei sale, a activat în domeniul HR (People) în mai multe organizații și sectoare, precum electrocasnice, consultanță și Oil & Gas, atât din punct de vedere al clientului, cât și al consultantului.

Înainte de a se alătura echipei CBRE, Alexandra Baciu a lucrat ca HR Manager România și Bulgaria în Whirlpool Corporation. Anterior, a fost Consultant Senior Learning and Development la Vodafone, Consultant Change Management pentru EY Advisory și Consultant intern în IBM și OMV Petrom. Crede cu tărie în service design-ul funcției de HR, care combină interacțiunea umană cu perspectiva business, pentru a oferi angajaților experiențe pozitive și de impact.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

„Esența performanței începe prin a ne dezvolta pe noi înșine ca oameni și prin a oferi servicii de calitate, în primul rând, pentru viața noastră. Dacă adăugăm o gândire vizionară de business, un climat de lucru inspirațional, o etică sănătoasă de coaching, cu o experiență pozitivă la locul de muncă, obținem baza pentru a construi continuu competențe care să asigure excelența serviciilor față de clienții noștri. CBRE este un brand cu un scop bine definit, care urmărește redimensionarea nu doar a serviciilor imobiliare, ci și a comunității de oameni care alcătuiesc brandul”, declară Alexandra Baciu.

CBRE activează pe piața din România din 2008, când a preluat compania românească Eurisko, fondată în 1997. În prezent, România are peste 160 de angajați în București și în Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara, Pitești și Baia Mare. Compania oferă o gamă extinsă de servicii integrate, inclusiv administrare și coordonare de tranzacții și management de proiecte, servicii de design and build, managementul proprietății, administrarea investițiilor, evaluare și consultanță strategică.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.