CBRE România are un nou Head of Industrial Services

de A M

Liderul global și național al pieței de consultanță imobiliară și-a extins echipa locală de management prin promovarea lui Andrei Jerca în rolul de Head of Industrial Services pentru CBRE România.

Din această poziție, Andrei Jerca va coordona, împreună cu echipa de industrial din București și Timișoara, dezvoltarea serviciilor de real estate pentru chiriași, dezvoltatori și investitori. Recent promovat ca Head of Industrial Services, el are o experiență de peste zece ani pe piața spațiilor industriale și este specializat atât în dezvoltarea și închirierea, precum și în administrarea și vânzarea proprietăților industriale.

S-a alăturat echipei CBRE România la începutul lui 2017, iar în ultimii ani a fost implicat în consilierea unor tranzacții majore de închiriere și sale & lease back (proces prin care o proprietate este vândută și închiriată ulterior de vânzător), pentru companii de top din sectorul industrial. Înainte de CBRE, a fost responsabil de asset management pentru proiectele dezvoltatorului industrial P3 și ale fondului de investiții Europolis, achiziționat ulterior de CA Immo.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

„Piața spațiilor industriale din România trece printr-un proces de transformare și consolidare. După ce, în 2019, am observat un apetit crescut din partea mai multor jucători interesați să intre pe piața locală, ne așteptăm ca în 2020 să asistăm la o intensificare a competiției, prin intrarea unor noi dezvoltatori și prin tranzacții importante de investiții, în special de tipul sale & lease back. Bucureștiul și vestul țării rămân cele mai dinamice piețe în termen de proiecte aflate deja în dezvoltare”, declară Andrei Jerca.

CBRE România acoperă zona de vest a țării printr-o echipă dedicată sectorului industrial, coordonată din Timișoara de Mădălin Aresmerițoaie, Senior Advisor, Industrial Services. Potrivit datelor CBRE Research, în următoarele 18-24 de luni va fi adaugată stocului actual, de patru milioane mp, o nouă suprafață totală de circa un milion mp de spații industriale, la nivelul întregii țări.

„Am remarcat un interes ridicat pentru mai multe orașe secundare sau chiar terțiare, cu potențial ridicat de dezvoltare: Craiova, Constanța, Târgu Mureș, Iași, Bacău și Bistrița. În următorii doi ani, ne așteptăm că aceste orașe să atragă investiții de cel puțin 150 de milioane de euro, în sectorul industrial”, afirmă Andrei Jerca.

Din stocul modern total de patru milioane mp de spații industriale, 55 la sută se află în orașele regionale. Bucureștiul deține restul de 45 la sută și rămâne cea mai dorită zonă de către dezvoltatorii de spații industriale.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.