Cu o experiență de peste 20 de ani în poziții de management, Bogdan Dobre a preluat funcția de CEO la Holcim România & Market Head Moldova, din 1 ianuarie.
Bogdan Dobre este alături de Holcim România din anul 2000. A fost unul dintre primii angajați ai companiei. A ocupat funcții precum cea de director comercial (2013-2020), director al Diviziei Betoane și Agregate (2011-2013) sau manager național de vânzări ciment (2002-2011). Strategia pe care a propus-o și a implementat-o a permis crearea unor parteneriate solide și de durată între Holcim și clienții săi.
Bogdan Dobre a absolvit Universitatea Politehnica București – Facultatea de Tehnologie Chimică Organică, și deține un EMBA la Tiffin University, SUA. La Holcim, îl va înlocui pe Horia Adrian, care a condus operațiunile locale în ultimii trei ani.
Holcim activează de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcții din România. Are circa 800 de angajați în România și deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleșd, o staţie de măcinare, 18 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi trei terminale de ciment în Bucureşti, Turda și Roman.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim, apărut în urma fuziunii între egali dintre Lafarge și Holcim, în 2015. Grupul de companii sub umbrela Holcim România la nivel local include Somaco Grup Prefabricate (elemente prefabricate și BCA), Geocycle România (pre-tratarea deșeurilor) și StartCasa (amenajări interioare).