Agenția integrată de comunicare Oxygen își continuă procesul de consolidare la nivel executiv și o numește pe Adina Trandaf în poziția de Managing Director, responsabilă cu gestionarea activităților operaționale, implementarea viziunii strategice și atingerea obiectivelor de business.
Cu aproape zece ani în Oxygen, din care în ultimii șase a ocupat funcția de Client Service Director, Adina Trandaf, care va coordona echipa agenției, formată din aproape 60 de profesioniști în comunicare, a acumulat experiență consistentă în comunicare, client service, formarea oamenilor și coordonarea echipelor. Licențiată în Marketing și cu un Masterat în Comunicare Managerială și Resurse Umane, a fost direct responsabilă, în ultimii ani, cu dezvoltarea echipei Oxygen, și a jucat un rol important în fuziunea cu Frank Group, anul trecut, și în configurarea ulterioară a departamentelor în agenție.
„Empatia și încrederea în oameni sunt cele mai importante valori pe care le-am dobândit de-a lungul timpului și pe care, în Oxygen, le-am consolidat și împărtășit în lucrul cu echipa, partenerii și clienții. Avem obiective ambițioase, pe termen lung, de a crește business-ul, de a dezvolta echipa și de a aduce plus-valoare clienților, și sunt hotărâtă să ofer sprijinul necesar pentru îndeplinirea lor”, declară Adina Trandaf.
Cu birouri în București și Cluj-Napoca, Oxygen este o agenție integrată de comunicare. Portofoliul de clienți reunește companii locale și internaționale precum Farmec, Enel, Arctic, Olympus, Betano, Moncler, BERD, Sensiblu, Garanti BBVA, Nestlé, Skoda, Total, VEKA, Huawei, Siniat-Grupul Etex, Veeam, Fashion House, Selgros, Masculan, ATP Trucks, Email de Sighișoara, Patria Bank, Magna Pharm, PPF, Gregory’s, Sony Pictures AXN, PPD, Gruppo Campari (Campari, Aperol), Skechers sau Dentons.