Operatorii de restaurante nu au dreptul să-și legitimeze clienţii – prin urmare, nici să verifice dacă certificatele verzi sunt în realitate ale acestora -, astfel că se pot afla în situaţia de a permite accesul a 20 de persoane care folosesc acelaşi certificat, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Ion Biriş.
„Statul ar face foarte bine să-şi facă un pic de ordine. Noi nu avem cum să verificăm certificatul verde. Pe lângă faptul că nu avem oamenii disponibili, nu avem competenţele necesare. Ce pot eu să fac? Nu mai punem la socoteală că acel certificat verde poate fi arătat de oricine. Practic, dacă mie îmi intră 20 de clienţi pe terasă cu acelaşi telefon, cu acelaşi certificat verde, eu nu am ce să fac. Îi las, fiindcă nu am dreptul să-i legitimez. Este foarte ambiguă toată această chestie”, a afirmat Ion Biriş, în timpul Conferinţei Naţionale a Industriei Ospitalităţii.
Potrivit liderului HORA, operatorii de restaurante nu se pot erija în gardieni publici, iar autorităţile iau multe măsuri pompieristice pe acest subiect. „Noi nu ne vom erija în gardieni. Până la urmă, meseria noastră este să le dăm să mănânce unor oameni. Din păcate, pe acest subiect se iau multe măsuri pompieristic, de dragul de a se lua şi de a arăta că ei fac ceva, dar care după aceea nouă, celor care trebuie să le transpunem în practică, ne fac viaţa un calvar. De ce 50 la sută la interior, dacă tot intri cu certificatul verde? De ce nu 70 la sută? De ce nu 83 la sută? Sunt măsuri luate total arbitrar şi fără nicio logică”, apreciază Ion Biriş.
Preşedintele HORA spune că operatorii din HoReCa vor să respecte legea, dar au nevoie de norme simple şi uşor de respectat. „O lege de genul acesta, care limitează drepturile cetăţeanului, nu poate fi dată sub forma unor astfel de hotărâri. Ar trebui să fie o lege, iar dacă e o lege, atunci probabil că am face-o ca lumea şi atunci ştim ce să respectăm. Sunt nişte hotărâri care vor fi nuanţate şi se vor da 20 de hotărâri în 20 de oraşe într-un mod total diferit. Ce ne dorim noi ar fi ca aceste norme să fie cât mai clare şi cât mai simple, ca nouă să ne fie cât mai uşor să le respectăm. Să nu rămână nimic ambiguu. Vrem să respectăm legea 100 la sută. Daţi-ne nişte norme simple, uşor de respectat”.
Ion Biriș subliniază că există numeroase aspecte neclarificate în ceea ce priveşte măsurile împotriva COVID în HoReCa, precum situaţia cafenelelor fără spaţiu propriu de servire.
„Poziţia oficială pe care o vom avea este că susţinem întru totul campania de vaccinare a statului, susţinem întru totul măsurile pe care le ia, mai ales cele care sunt şi finanţate de stat, pentru că în ultima perioadă o mare parte dintre măsurile pe care le-a luat statul le-a făcut pe banii noştri, cu o grămadă de promisiuni de compensare care nu s-au întâmplat niciodată, deci marea majoritate a măsurilor e compensare.
Acestea au tot fost trâmbiţate, au rămas strict la televizor şi nu în viaţa reală. Statul ar face bine să-şi facă ordine în normele pe care le dă, pentru că astăzi creează un haos: nu a reglementat problema toaletelor, care a fost discutată – eu sunt pe terasă, deci sunt perfect legal, dar toaleta e înăuntru. Nu a reglementat deloc situaţia nenumăraţilor agenţi de genul 5 to go, la care intri pentru a-ţi lua cafeaua, dar nu o consumi acolo.
Astăzi nu înţelege nimeni nimic. Sunt o grămadă de alte cafenele care au acest serviciu de takeaway. Ce faci? Ar trebui să avem un gardian, dar omul nu vrea să intre să ia masa – practic, doar se duce să-şi ridice un pachet cu care va pleca. Aceste lucruri nu sunt deloc reglementate”, explică Ion Biriş.
Un alt lider al HORA, Dragoş Petrescu, a declarat, pentru AGERPRES, că normele puse în aplicare de autorităţi trebuie să arate clar că nu operatorii din HoReCa poartă responsabilitatea dacă clienţii prezintă certificate „verzi” care nu sunt ale lor.
„Noi nu trebuie să inventăm roata. Această funcţionalitate de a intra cu certificat verde funcţionează foarte bine, fluent, în toată lumea, sau în anumite zone, cum ar fi statul New York, unde vii frumos cu telefonul, se scanează şi ai intrat, sau doar îl prezinţi şi ai intrat, iar responsabilitatea mea ca operator s-a închis. Eu nu verific că tu ai buletinul bunicii, asta e treaba ta.
Apoi vine organul de control, care are această sarcină, intră în restaurant. Dacă clientul prezintă certificatul verde la fel cum mi l-a prezentat şi mie, atunci responsabilitatea e a lui, orice problemă e responsabilitatea lui, de care trebuie să răspundă în faţa legii. Obligaţia mea, aşa cum este astăzi în funcţie în diverse state europene, este să-mi arate că el are un certificat verde. Asta e obligaţia mea şi punct. Trebuie să fie clar că nu e la noi responsabilitatea dacă clientul mi-a dat un certificat fals sau nu”, afirmă Dragoş Petrescu.