Rectorul Universității Babeș-Bolyai, reales președinte al Asociației Psihologilor din România

de A M

Profesorul Daniel David, psiholog și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), a fost reales pentru un nou mandat de patru ani ca președinte al Asociației Psihologilor din România (APR).

Specializat în științe cognitive clinice (psihologie clinică/ psihoterapie), Daniel David a fost inclus, în 2019 și 2020, între cei mai citați doi la sută oameni de știință ai lumii în toate domeniile științei (analize SCOPUS, efectuate de Stanford-Elsevier), inclusiv domeniul Psihologie și Științe Cognitive (Psychology & Cognitive Sciences).

„Dacă în primul mandat ca președinte (2017-2021) am avut ca misiune restartarea APR și crearea de mecanisme funcționale pentru reconstrucție – aspecte ce au dus la stabilizarea și consolidarea organizației -, noul mandat va fi focalizat, alături de ceilalți colegi din structurile de conducere ale APR, pe utilizarea acestor mecanisme (și a altora deja planificate) pentru dezvoltarea organizației”, declară prof. univ. dr. Daniel David.

Asociaţia Psihologilor din România este cea mai veche şi cea mai complexă organizaţie profesională a psihologilor din România. Are rolul de a stimula psihologia ca ştiinţă şi de a asigura legătura bidirecţională cu practica psihologică, în scopul evoluţiei ştiinţei psihologice şi profesiei de psiholog cu toate specializările sale.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.