Dacă 2021 a fost un an al revoluțiilor și resetărilor individuale, 2022 începe cu o puternică presiune în zona de reconstrucție a relațiilor, cu impact asupra tuturor aspectelor societății – viață personală, familie, consum, muncă, branduri, autorități, sănătate, politică, arată studiul „Un nou ÎMPREUNĂ”, realizat, în al cincilea an consecutiv, de Hunters, divizia specializată în analizarea trendurilor, parte din compania de cercetare de piață Unlock.
Coronacriza a adus cu sine tensiuni și rearanjări pe toate aceste planuri, iar transformările nu s-au încheiat încă. Perioada actuală este marcată de manifestarea unor puternice tensiuni de reconstrucție socială, relevă studiul.
Față de anul precedent, românii învață să facă față anxietăților generate de pandemie în moduri mai constructive, însă au aceleași teme majore de îngrijorare. 44 la sută dintre ei sunt îngrijorați de situația financiară, în ușoară scădere față de 2021 (49 la sută), și mulți se așteaptă la o criză economică în anii ce urmează. 41 la sută sunt îngrijorați de educația copiilor și 38 la sută sunt preocupați de sănătatea mintală, cu un procent în plus față de cei preocupați de sănătatea fizică (37 la sută).
„Recuperarea va fi de durată și plină de provocări. Pandemia a avut însă și un efect curativ. A adus la suprafață adevărul gol-goluț despre viața oamenilor și despre societate, în general. A întărit importanța acceptării celuilalt, a inteligenței emoționale, empatiei și toleranței. Dacă reușim să folosim lecțiile individuale și să ne reconectăm înțelept, în mod cert vom ajunge la un ÎMPREUNĂ mai puternic și mai echilibrat”, spune Adina Vlad, Managing Partner, Unlock.
Trendurile anului 2022
Studiul analizează 18 trenduri și, în încercarea de a înțelege și explica mai aprofundat schimbările fundamentale prin care trece societatea românească, ediția din 2022 prezintă o nouă clasificare a lor, pe trei niveluri interdependente: realitate fizică, minte și spirit.
Empatie. Devine, treptat, principala forță care generează schimbări, pe măsură ce tot mai mulți oameni o percep ca singură alegere posibilă pentru supraviețuirea și bunăstarea comunității și civilizației. Reprezintă un potențial punct de tensiune în perioada următoare, deoarece oamenii tânjesc după conexiune empatică, însă în același timp se simt deconectați social.
Scop comun. Românii sunt mai dispuși să colaboreze, să se asocieze cu ceilalți în grupuri și comunități restrânse ce împărtășesc aceleași valori, convingeri, credințe – măsura valorii personale începe să se raporteze tot mai mult la beneficiile participării active într-o comunitate.
„Ca sociologi, ne lovim mereu de o reticență a românilor în a crede că ei pot schimba lucrurile și că au puterea să se ajute unii pe ceilalți. De multe ori, se pleacă de la prezumția vinovăției și de la teama că nu vei fi ajutat dacă ai nevoie – ceea ce blochează empatia. Însă evenimentele foarte recente (războiul din Ucraina) au demonstrat ce Hunters subliniază de mai mulți ani: românii s-au schimbat, au descoperit în ei resursele necesare pentru a face bine și înțeleg mai bine ca niciodată cât de puternică este forța transformatoare a empatiei”, explică Adina Vlad.
Trendul „switch off” (reîncărcare fără semnal). Rămâne puternic și este una dintre cele mai puternice tensiuni din ultimii ani, pe măsură ce tehnologia a câștigat tot mai mult loc în viețile oamenilor. Ca să combată efectele nedorite ale tehnologiei asupra vieții lor, oamenii încearcă să evadeze cât de mult în lumea reală, în natură, fără prea mulți stimuli. Unii își limitează accesul la telefon seara sau dimineața sau își monitorizează atent timpul petrecut online, în vreme ce alții au o abordare chiar mai radicală, ce merge până la mutarea în zone rurale, unde pot găsi zone neatinse de tehnologie.
În căutarea autenticității. În contextul pandemiei, când incertitudinea a atins cote fără precedent, s-a resimțit o și mai mare presiune asupra identificării adevărului. Pentru unii, „setea” de autentic înseamnă alegerea unor produse cu rețete curate, surse certificate, procesate cât mai puțin și apropiate de metodele de producție tradiționale. În încercarea de a rămâne autentici cu sine și cu ceilalți, tot mai mulți decid să părăsească locuri, angajatori, relații, mărci pe care nu le simt cu adevărat autentice, generând mișcări economice care vor continua în următorii ani.
Mărci responsabile. Se manifestă ca trend stabil după efervescența creată în etapele ințiale ale crizei. Consumatorii sunt mai critici și au așteptări mai ridicate ca înainte, însă asta reprezintă și o oportunitate pentru mărci de a interacționa cu ei în moduri mai relevante.
„Patru din zece români aleg cu mai multă grijă și discernământ un produs/ serviciu, astfel încît să corespundă cu așteptările lor privind calitatea, transparența și onestitatea mărcii, și tot atâția evită să cumpere mărcile care nu își respectă promisiunile, consumatorii și angajații. Crește și presiunea asupra brandurilor și așteptarea ca ele să producă schimbări pozitive semnificative în societate. Aproape jumătate dintre români aleg să consume/ folosească mărcile de produse care se implică în rezolvarea diferitelor probleme sociale”, arată Flavia Bobei, Alternative Research Solutions Manager, Unlock.

Trend nou: o mai mare preocupare pentru imunitate
Reflexele de apărare ale oamenilor au fost puternic activate. Amenințarea prin boală, și potențial moarte, i-a făcut pe oamenii din toată lumea să realizeze cât de fragili sunt, de fapt, și ce uniformă este omenirea când suntem toți reduși la conștientizarea condiției de bază. A avea un corp rezistent, puternic și sănătos părea a fi singura armă în fața unui virus complet necunoscut.
E posibil ca pentru unele nații conceptul de prevenție și imunitate să fi fost deja existent și activ, mai ales acolo unde gândirea pe termen lung este înscrisă deja în ADN-ul cultural. În România, gândirea pe termen lung a fost tot timpul problematică, însă amenințarea virusului a activat zona de gândire strategică și planificare, până atunci amorțită. Pe viitor, este de așteptat ca românii să schimbe elemente fundamentale în modul de a-și trata corpul și consumul în materie de nutriție, sport, sănătate mentală și financiară.
Obiceiuri sănătoase și atitudinea față de mediu
- 56 la sută dintre respondenții studiului mănâncă aproape întotdeauna mâncare gătită la mesele principale, iar 47 la sută au grijă să aibă o alimentație diversificată.
- 45 la sută reciclează aproape mereu și îi încurajează și pe alții să facă același lucru.
Un stil de viață mai sănătos, vacanțe și socializare cu prietenii
Românii își doresc cel mai mult, anul acesta, să adopte un stil de viață mai sănătos și mai ordonat (31 la sută), să plece în vacanță în străinătate (29 la sută) și să se întâlnească mai des cu prietenii/ colegii (26 la sută).
Despre studiu
Cel mai amplu studiu la nivel național, care conturează noile tendințe în stilul de viață al românilor, are la bază observarea continuă a trendurilor, explorarea lor calitativă prin focus-grupuri și o cercetare cantitativă prin 1.000 de chestionare online, aplicate pe un eșantion de oameni între 18 și 55 ani, reprezentativ la nivel național urban. Cercetarea cantitativă a fost realizată în noiembrie-decembrie 2021.
Studiul complet este disponibil la cerere, contra cost, printr-un email către flavia.bobei@unlock-research.com. Poate fi personalizat pe diferite categorii/ industrii și ajută profesioniștii în business, marketing și comunicare să identifice modul în care pot aborda consumatorii cărora li se adresează.
