Tânăra pianistă Eva Garet a uimit deja publicul din România, dar și pe cel din străinătate, și a câștigat numeroase competiții în Spania, Cehia, Rusia, România.
A debutat la 11 ani, în 2018, alături de Orchestra de Cameră Radio, într-un concert transmis live de Radio România Muzical. Studiază pianul de la cinci ani și este elevă a Colegiului Național de Muzică “G. Enescu” din București, la clasa prof. Mihaela Zamfirescu.
În 31 martie, Eva concertează la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio. Va interpreta Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră, lucrarea semnată de Ceaikovski.
- De la învățământul dual, la o carieră în industrie: Donalam angajează 22 de absolvenți, dintre care 11 își continuă pregătirea în Italia
- Germania: Inteligența artificială va elimina 800.000 de locuri de muncă, în următorii 15 ani, dar va crea la fel de multe
- Studiu HP: Relația angajaților cu munca se îmbunătățește, dar o treime dintre ei rămân în „zona critică”
Evenimentul va fi dirijat de Christian Badea, care și-a construit o carieră internațională de peste 40 de ani, ce cuprinde colaborări cu prestigioase săli de concerte și teatre de operă de pe toate continentele. A dirijat orchestre ca Royal Philharmonic și BBC Symphony – Londra, Orchestra Filarmonică din Amsterdam, Beethovenhalle Orchestra – Bonn, Orchestra Santa Cecilia – Roma, Filarmonica din Sankt Petersburg, Orchestra Națională din Spania, Orchestre Philharmonique din Paris sau Filarmonica din Tokio.
