26
Canotoarele Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, respectiv Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel, au câştigat, astăzi, medaliile de argint în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, și dublu rame, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioanele europene de anul acesta, sunt duble campioane mondiale (2017, 2018), iar la Jocurile Olimpice de la Tokyo s-au clasat pe 6, după ce în 2016, la Rio, au ocupat locul 8.
Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel, medaliate cu bronz la ultimele Mondiale, aduc României prima medalia olimpică la dublu rame feminin după 16 ani. În 2008, Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu au cucerit medaliile de aur în 2008, la Beijing.
România a calificat nouă echipaje în Finalele A la JO de la Paris din cele 12 pe care le-a avut. Canotajul are acum patru medalii la JO 2024 – una de aur şi trei de argint. România are un bilanţ de şase medalii – două de aur, trei de argint şi una de bronz.
