„Academia Emoțiilor”, programul prin care copiii își pot dezvolta inteligența emoțională

de A M

Florin Alexandru, analist comportamental și fondator al comunității Tikaboo, a lansat „Academia Emoțiilor”, un program prin care copiii între patru și 12 ani își pot dezvolta inteligența emoțională.

Programul durează șapte săptămâni și dezvoltă șapte abilități-cheie: observarea comportamentului, percepția emoțiilor, joaca de-a emoția, înțelegerea emoțiilor, gestionarea acestora, empatia și consumul emoțiilor. „Suntem ființe emoționale, iar comportamentul nostru este un efect a ceea ce simțim. Școala emoțiilor este cea mai importantă instituție de învățământ pe care suntem nevoiți să o absolvim cu toții. Așa a luat naștere acest program. Simplul fapt că înțelegem cum funcționăm ne oferă oportunitatea de a construi exact comportamentul pe care noi ni-l dorim, iar orice copil merită oportunitatea de a se folosi de emoții pentru a-și atinge potențialul real, în loc să rămână blocat dacă nu știe cum să le gestioneze și să le consume”, spune inițiatorul proiectului.

Florin Alexandru este analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilății, recunoașterea expresiilor faciale, și este acreditat de Paul Ekman International. A publicat patru cărți, patru instrumente educaționale de tip board game, un program de dezvoltare a inteligenței emoționale pentru adulți. Este fondatorul comunității Tikaboo, care numără peste 120.000 de părinți din România.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.